CNAIR a scos la licitaţie proiecte de 13,8 miliarde de lei finanţate din fonduri UE. Prioritatea – Autostrada Sibiu-Piteşti

Proiectele postate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, în perioada ianuarie-august 2017, sunt finanţate din Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020 şi însumează 13,8 miliarde de lei fără TVA.
Iulian Tudor
09 sept. 2017, 11:26
CNAIR a scos la licitaţie proiecte de 13,8 miliarde de lei finanţate din fonduri UE. Prioritatea - Autostrada Sibiu-Piteşti

„Prioritatea absolută a Companiei este în acest moment Autostrada Sibiu-Piteşti, parte importantă a Coridorului IV Pan-European. În acest context, au fost scoase la licitaţie anul acesta contractele pentru proiectarea şi execuţia loturilor 1 şi 5 ale acestui proiect de o importanţă majoră pentru economia României. Până la sfârşitul anului, CNAIR SA intenţionează să scoată la licitaţie şi documentaţiile pentru proiectarea şi execuţia loturilor 2, 3 si 4 ale acestei autostrăzi, după ce, împreună cu Institutul Geologic Român, va pune la punct documentaţia premergătoare”, se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de CNAIR.

Compania a mai scos la licitaţie proiectarea şi execuţia celor 4 loturi ale Drumului Expres Craiova-Piteşti, cu o lungime totală de 121 km.

Potrivit CNAIR, podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, pentru care a fost scos la licitaţie anul acesta contractul destinat proiectării şi execuţiei, reprezintă cel mai complex proiect de infrastructură lansat în ultimii 27 de ani în România. După ce va fi construit, Podul suspendat de la Brăila se va număra printre primele cinci poduri din Europa ca deschidere centrală (1.120 de metri).

„Lărgirea la patru benzi a actualei Centuri a Capitalei pe sectorul DN 2 – A2, proiect care pevede demararea unor lucrări de execuţie, reprezintă de asemenea un pas important pentru îmbunătăţirea fluenţei traficului periurban şi de tranzit, în zona de Nord a Bucureştiului”, se arată în comunicat.

A mai fost lansată în acest an şi licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Pasajului de la Mogoşoaia.

Pentru eliminarea punctelor de conflict rutier în cele mai importante zone ale Centurii de Sud a Bucureştiului, CNAIR SA menţionează că a lansat în licitaţie publică documentaţia pentru proiectarea şi execuţia pasajelor Berceni şi Olteniţa. Configurate ca sensuri giratorii suspendate, cele două pasaje vor îmbunătăţi desfăşurarea circulaţiei în aceste zone.

De semenea, unul din cele mai importante proiecte pentru Capitală este Noua Autostradă de Centură, cunoscută şi sub denumirea de Ringul 0, proiect care a fost la rândul său scos la licitaţie publică anul acesta. „Sectorul de Sud, postat în SEAP, face parte din noul Inel de Centură a Capitalei şi va fi similar proiectelor destinate fluidizării circulaţiei în zona metropolelor europene”, mai arată CNAIR.

Printre obiectivele de infrastructură pentru care CNAIR SA a scos la licitaţie anul acesta contracte de proiectare şi execuţie se mai numară: Varianta de ocolire Timişoara Sud, finalizarea Autostrăzii Braşov–Tg. Mureş-Cluj- Oradea (loturile 1,2,3 – Suplacu de Barcău-Borş), lărgirea la 4 benzi a DN7 (Bâldana – Titu) şi Varianta de Ocolire a Municipiului Bârlad.

Tot în acest an Compania a lansat licitaţii publice pentru elaborarea unor Studii de Fezabilitate şi Proiecte Tehnice destinate construcţiei Drumurilor de mare viteză Focşani-Bacău, Ploieşti-Buzău, Bacău-Paşcani şi Buzău-Focşani.

A fost postată pe SEAP şi documentaţia destinată elaborării Studiului de Fezabilitate şi Proiectului Tehnic pentru construcţia drumului de legătură între A3 (Autostrada Bucureşti-Ploieşti) şi Aeroportul Henri Coandă.

CNAIR SA mai are în pregatire proiecte de infrastructură rutieră, în valoare de 17,6 miliarde de lei fără TVA, care urmează să fie lansate în licitaţie publică anul acesta. Alături de documentaţia pentru loturile 2, 3 şi 4 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti, se mai află în elaborare contracte pentru proiectarea şi execuţia Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, a sectorului Nădaşelu-Mihăeşti, aferent Autostrăzii Transilvania şi a Sectiunii E, aferentă Lotului 2 al Autostrăzii Lugoj- Deva.

De asemenea, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere a solicitat şi a primit anul acesta aprobări de finanţare de la Comisia Europeana pentru proiectele Autostrăzilor Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva (sector Dumbrava-Deva), precum şi pentru reabilitarea DN6.

La ora actuală se află în analiză la Comisia Europeana cererea de finanţare pentru reabilitarea DN76.

CNAIR SA va mai trimite anul acesta, Comisiei Europene, cereri de finanţare pentru proiectele Autostrăzilor Câmpia Turzii – Ogra – Tg. Mureş şi Sebeş-Turda (faza II).

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
„Câți bani ți-a dat Gigi Becali că l-ai scos din pușcărie?”. Florin Chilian, răspuns virulent după valul de hate pe care l-a suportat: „Nici măcar un mulțumesc!”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
Câte animale și păsări ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de la oraș și de la sat
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?