Fost decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa, urmărit penal de DNA după ce a ajutat un bărbat să devină lector

Fostul decan al Facultăţii de Teologie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, Moise Bogdan, este urmărit penal de procurorii DNA, pentru fals intelectual şi complicitate la instigare la abuz în serviciu, după ce a ajutat un bărbat să devină lector, respectiv conferenţiar universitar. Moise Bogdan a fost pus sub controlul judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15.09.2017, se arată într-un comunicat al DNA.
Romania TV
15 sept. 2017, 14:30
Fost decan al Facultăţii de Teologie din Constanţa, urmărit penal de DNA după ce a ajutat un bărbat să devină lector

Procurorii DNA precizează, într-un comunicat de presă, că „în perioada 2013 – 2015, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Teologie, a întocmit în fals un număr de 6 declarații pe propria răspundere, pe care le-a depus la dosarul personal”.

„Ulterior, conducerea Universității Ovidius Constanța, acționând fără vinovăție, i-a acordat inculpatului titlurile de lector respectiv conferențiar universitar și l-a numit pe aceste posturi, concomitent cu, efectuarea în perioada februarie 2014 – iunie 2017, a unor plăți ilegale (salarii brute) în sumă totală de aproximativ 118.570 lei”, se arată în comunicat.

În același context, în cursul lunii aprilie 2017, Bogdan Florin Chiriluță a prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate. În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.

„La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate în care și de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său.

În demersurile sale infracționale, în anul 2013, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța”, mai precizează procurorii DNA.

„Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin îndeplinește criteriile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus”, precizează procurorii anticorupţie.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Ce face Laura Teodoru după ce a demisionat de la Digi 24 în urmă cu 9 ani. Fosta prezentatoare s-a retras complet din viața publică
Capital.ro
România, în fața unei posibile crize a carburanților. Dumitru Chisăliță avertizează. Ce se poate întâmpla cu motorina în următoarele săptămâni
Playtech.ro
5 motive pentru care aerul condiționat miroase a mucegai. Problema pe care nu trebuie să o ignori
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul mare mijlocaș al Stelei a refuzat-o de două ori pe Dinamo: ”A venit Mircea Lucescu să mă convingă”
MediaFlux
A treia dronă rusească doborâtă de MApN după ce a intrat pe teritoriul României. Președintele Nicușor Dan, anunț de ultim moment
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România