Specialiştii avertizează: În cazul unui cutremur puternic, Bucureştiul ar putea fi inundat

Inginerii constructori avertizează că în cazul unui cutremur puternic, Bucureştiul ar putea fi inundat. Specialiştii spun că apa din Lacul Morii ar putea ajunge la câţiva kilometri distanţă, până în cartieul Tineretului.
Romania TV
22 sept. 2017, 18:02
Specialiştii avertizează: În cazul unui cutremur puternic, Bucureştiul ar putea fi inundat

Aflat la doar 6 kilometri de centrul Capitalei, Lacul Ciurel reprezintă un adevărat pericol în cazul unui cutremur puternic, atrag atenţia specialiştii. De altfel şi pompierii iau în calcul un astfel de scenariu cumplit. Inginerii constructori spun că deși digul a fost construit în urmă cu mai bine de 30 de ani, lucrări de renovare nu s-au mai făcut.

„Dacă cutremurul este foarte mare atunci poate ceda şi stăvilarul cât şi barajul şi această cantitate se poate revărsa şi asupra oraşului. Se văd plăci care au început să alunece”, afirmă Dan Trifu, inginer, potrivit digi24.ro. 

Lacul se întinde pe 246 de hectare şi are 14 milioane de metri cubi de apă.

În situația unei calamități în care cel mai negru scenariu luat în calcul de autorități s-ar îndeplini, iar barajul Ciurel ar ceda, am asista la o tragedie în sine spun specialiștii. Cantitatea uriașă de apă s-ar năpusti către Capitală și cu siguranță cele mai afectate ar fi blocurile din imediata apropiere.

„Dacă ar ceda stăvilarul atunci ar ceda şi digul de protecţie cu siguranţă. Este clar, cartierul Grozăveşti, cartierele joase, zona Eroilor, zona Parlamentului, zona Unirii, Timpuri Noi, cartierele Tineretului şi Văcăreşti”, afirmă Dan Trifu, inginer.

Specialiștii de la Apele Române spun în schimb că barajul este verificat periodic.

„Această acumulare, barajul şi digul au fost concepute şi proiectate să reziste la un cutremur de 8,5 de scara richter. Acest baraj a trecut prin mai multe cutremure la fiecare mişcare seismică mai mare de 4 grade se face o inspecţie post seism”, spune Mihai Georgescu , șef sistem hidrotehnic Dâmbovița.

Peste 1.500 de pompieri sunt antrenaţi să intervină în cazul unui dezastru.

„În zona aceasta avem tot ceea ce intră pentru descarcerări, cilindri hidraulici, foarfeci tăietoare, berbeci şi perne ridicătoare. La ce le folosiţi? Pentru ridicare plăcilor de beton care s-au prăbușit peste victime, pentru stabilizare, tăiere, echipament pentru alpiniști pentru intervenția la victimele surprinse la înălțime”, spune Achim Doru Unitatea Specială de Intervenţii IGSU.

Barajul de pe lacul Morii are 15 m înălţime si o lungime de 7 kilometri.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Mihai Rotaru rupe tăcerea după calificarea Craiovei: „Campionii României suntem noi, și-n Europa tot noi”. Ce a simțit la 0-1. Exclusiv
Capital.ro
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026. INS a publicat date provizorii care arată o evoluție mai slabă decât în aceeași perioadă a anului trecut
Playtech.ro
Părinții ar putea avea liber pe 7 septembrie, în prima zi de școală. Ce prevede proiectul
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a produs tragedia din Brașov a fost reținut. În ce stare de sănătate s-ar fi aflat, în timpul incidentului
iamsport.ro
Fosta mare campioană, medaliată la Mondiale și Europene, știe cum a câștigat David Popovici: ”Nu e deloc ușor”
MediaFlux
Horoscop 14 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii importante
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat