Shaggy: Nu pot fuma atât de multă marijuana ca Sean Paul

Shaggy a declarat că nu este în stare să fumeze atât de multă marijuana ca prietenul său Sean Paul, care duce consumul acestui drog "la un nivel superior".
Romania TV
29 iul. 2012, 08:32
Shaggy: Nu pot fuma atât de multă marijuana ca Sean Paul

”Am crescut într-o familie care consuma marijuana, a devenit o parte a vieţii noastre şi a culturii noastre, deci sunt ceva mai indulgent (în ceea ce priveşte consumul acestui drog, n.r.). Se ştie că fumez, dar nu aşa ca Sean Paul, care duce fumatul la un alt nivel. Dar acum are astm şi nu mai poate fuma la fel de mult”, a declarat Shaggy.

Sean a dezvăluit că a început să-şi facă ceai din marijuana ca să-şi protejeze vocea şi plămânii de fum.

În prezent, Shaggy participă la o serie de concerte, intitulată „Respect Jamaica”, organizată la Londra. Show-urile au loc în fiecare seară până pe 6 august şi la ele participă legende ale muzicii jamaicane precum Jimmy Cliff, Toots and the Maytals, Horace Andy şi Morgan Heritage. Shaggy va cânta pe 5 august.

Cunoscutul artist, deţinător al unui premiu Grammy, a vândut peste 20 de milioane de albume în toată lumea. Născut în Jamaica, pe 22 octombrie 1968, Shaggy (Orville Richard Burrell) şi-a început cariera artistică la începutul anilor ’90. A cunoscut celebritatea rapid, cu hitul „Oh Carolina”, pe care l-a lansat în 1993, în primul său album. La scurt timp, Shaggy a trecut la un nou nivel şi, în 1995, a lansat albumul „Boombastic”, pentru care a primit un disc de platină (peste 1 milion de copii vândute) şi care i-a adus totodată premiul Grammy pentru cel mai bun album reggae în 1996. Următoarele albume l-au menţinut în topurile muzicale. În 2000, Shaggy a lansat „Hot Shot”, album de pe care fac parte hituri precum „It Wasn’t Me” şi „Angel”.

Shaggy a cântat şi în România, în 2010.

Sean Paul s-a născut în Jamaica, în 1973, iar la vârsta de 21 de ani s-a lăsat de polo (sport practicat de asemenea de tatăl şi bunicul său) pentru a-şi lansa cariera muzicală. În 2000 şi-a lansat albumul de debut, „Stage One”, iar al doilea material discografic, „Dutty Rock”, care a inclus hiturile „Gimme the Light” şi „Get Busy”, a fost un succes mondial, fiind vândut în şase milioane de copii. A fost nominalizat la Billboard Music Awards, în 2006, şi a câştigat un premiu American Music cu piesa „Give It Up to Me”. În martie 2007, el s-a întors în Jamaica pentru a interpreta la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Crichet 2007.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT