Veste antiînjunghiere pentru poliţiştii români

Poliţiştii români au de acum în arsenalul lor veste antiînjunghiere! Măsurile au fost luate după ce un poliţist a fost ucis în gara din Suceava, iar la Iaşi un altul a fost rănit cu o sabie.
Romania TV
25 sept. 2017, 09:24
Veste antiînjunghiere pentru poliţiştii români

Polițistii români poartă, în sfârșit, veste antiînjughiere. Este adevărat că doar cei de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate, precum și cei de la Direcția de Operațiuni Speciale. Şi aceasta pentru că pe moment sunt foarte puține astfel de veste în dotarea Poliției Române.

În perioada următoare vor fi cumpărate şi altele, în special pentru subofițerii cu atribuții de patrulare.

Achiziţiile vin după ce un agent din Suceava a fost înjunghiat mortal în luna iulie.

Citeşte şi: Ucigaşului poliţistului din gara din Suceava riscă închisoarea pe viaţă, procurorii i-au schimbat încadrarea juridică

Un polițist în vârstă de 36 de ani, tată a doi copii, a fost ucis cu multiple lovituri de cuțit în Gara Burdujeni.

Tânărul de 23 de ani care l-a înjunghiat mortal pe poliţist se află în acest moment în arest preventiv. El a fost dus la audieri, iar după ce procurorii au analizat dosarul au luat decizia să-i schimbe încadrarea juridică. Ei au concluzionat că fapta a fost săvârșită cu cruzime.

Agresorul în vârstă de 23 de ani riscă acum o pedepsă cu închisoarea pe viaţă după ce l-a omorât pe Sorin Vezeteu cu zeci de lovituri de cuțit, pe peronul gării.

Bărbatul şi-a recunoscut fapta în faţa anchetatorilor, refuzând să o justifice în vreun fel, în condiţiile în care a afirmat că nu îl cunoaştea pe poliţist. O ipoteză a anchetatorilor este că tânărul ar avea o aversiune faţă de poliţişti, în general, după ce a stat în arestul Poliţiei din Spania în urmă cu câţiva ani.

Sorin Vezeteu era de serviciu în sediul Postului de Poliție din Gara Burdujeni. Martorii au relatat că în timp ce polițistul era pe peron, un individ s-a apropiat de el, a scos un cuțit și a început să-l lovească în zona spatelui și a gâtului. Criminalul nu s-a oprit aici și după ce polițistul a căzut a continuat să-l lovească în zona gâtului.

Personalul medical sosit de urgență la fața locului a încercat sa-l resusciteze fară succes mai bine de o oră.

Criminalul, care le-ar fi spus oamenilor legii că-i urăşte pe poliţişti pentru că a fost închis pe nedrept în Spania, a fost prins la puțin timp și imobilizat de mai mulți polițiști.

Citeşte şi Poliţist UCIS cu lovituri de cuţit pe peronul Gării din Suceava. UPDATE: Agresorul a fost arestat VIDEO

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Dramă pentru starul unei naționale puternice de la Campionatul Mondial! A aflat că fiul său a murit în timp ce se afla în SUA
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
După câte luni de neplată a întreținerii poate fi dat în judecată un proprietar. Ce drepturi are asociația de proprietari
Adevarul
Cum a fost pregătit Pogromul de la Iași din 1941. Drumul de la ură la unul dintre cele mai mari masacre din istoria României
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Fostul mare atacant de la Dinamo, la un pas de tragedie: ”Am văzut luminița de la capătul tunelului”
MediaFlux
Daniela Crudu a ajuns de nerecunoscut! Fanii au fost șocați când au văzut imaginile: „Zici că ești…”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?