Începerea urmăririi penale a lui Viorel Ilie, respinsă la Comisia juridică

Comisia juridică din Senat a dat un aviz negativ, marţi, la cererea DNA privind începerea urmăririi penale a ministrului delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE). Decizia finală va fi luată de plenul Senatului.
Romania TV
26 sept. 2017, 11:05
Începerea urmăririi penale a lui Viorel Ilie, respinsă la Comisia juridică

Cererea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale a senatorului Viorel Ilie, ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, a fost respinsă cu 7 voturi „împotrivă” şi doar 4 „pentru”, acestea venind de la PNL şi USR, potrivit news.ro.

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie (ALDE), a fost audiat în urmă cu două săptămâni în Comisia juridică a Senatului în vederea întocmirii raportului privind cererea DNA de începere a urmăririi penale a acestuia. El a susţinut, în faţa jurnaliştilor, că este complet nevinovat, iar avocatul său, prezent la audieri, a spus că cererea procurorilor este „totalmente neîntemeiată”.

DNA a solicitat, pe 25 august, procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a ministrului pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, pentru instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. Potrivit procurorilor, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de „aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora.

În acelaşi dosar, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus urmărirea penală în cazul a trei angajaţi ai ministerului – Felicia Elena Pop, directoare de cabinet a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul (MRP), Maria Alexandrescu, angajată în cadrul MRP, membră a comisiei de concurs şi Mihai Cornel Zharia, angajat în cadrul MRP, membru al comisiei de concurs, tot pentru infracţiunile de de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,

Solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitoare la efectuarea urmăririi penale şi faţă de Viorel Ilie a fost formulată în condiţiile în care în acest moment există suspiciuni legate de un concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale de execuţie pe perioadă nedeterminată organizat de Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul.

Potrivit DNA, există indicii că acest concurs ar fi fost aranjat, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului (dintre care unul foarte apropiat ministrului Ilie Viorel) să ocupe funcţiile, în detrimentul altora, criteriul competenţei devenind total nerelevant.

Proba scrisă a concursului fost stabilită pentru data de 31 iulie 2017, iar în acest context, în perioada 20 – 31 iulie 2017, Viorel Ilie, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, cu intenţie, a determinat-o pe Felicia Pop, directoare de cabinet a ministrului, să solicite membrilor comisiei de concurs Alexandrescu Maria şi Zaharia Mihai-Cornel subiectele şi baremele de corectare pentru proba scrisă din data de 31 iulie. În 28 iulie, suspecţii Alexandrescu şi Zaharia au pus la dispoziţia directoarei de cabinet subiectele şi baremele de corectare la proba scrisă, ştiind că respectivele informaţii nu erau destinate publicităţii şi că urmează a fi dezvăluite anumitor candidaţi ce urmau să susţină proba scrisă. În aceeaşi zi, directoarea de cabinet, Felicia Pop, a dat candidaţilor agreaţi subiectele şi rezolvarea lor. Pe lângă faptul că aceştia au avut acces la subiectele de concurs şi la rezolvarea lor, fiind vădit favorizaţi faţă de ceilalţi candidaţi, a reieşit că ei, potrivit înţelegerii, au şi întocmit lucrările anterior examenului, iar în ziua examenului trebuia ca lucrările scrise în sala de examen să fie înlocuite cu cele ce fuseseră deja redactate acasă, de către candidaţii favorizaţi, spun procurorii DNA. Mai mult, potrivit statului de funcţii din schema de personal a ministerului, nu toţi candidaţii favorizaţi ar fi îndeplinit condiţiile de vechime pentru a ocupa posturile. În acest sens, anterior organizării concursului, ministrul Viorel Ilie a dispus modificarea statului de funcţii, astfel încât să fie posibilă angajarea acestora, potrivit DNA.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT