Legea insolvenţei persoanelor fizice, amânată a treia oară. Cazanciuc: Trebuie modificată pentru a putea fi aplicată

Legea insolvențelor persoanelor fizice a fost amânată pentru a treia oară și trebuie neapărat modificată pentru a putea intra în vigoare, a declarat, miercuri, Robert Cazanciuc, președintele Comisiei juridice din Senat, prezent la o conferință pe tema insolvenței.
Romania TV
27 sept. 2017, 08:51
Legea insolvenţei persoanelor fizice, amânată a treia oară. Cazanciuc: Trebuie modificată pentru a putea fi aplicată

„Le-am spus colegilor din Parlament: dacă proiectul legii insolvenței persoanelor fizice ar fi urmat procedura, nu am fi fost în situația de a amâna de trei ori aplicarea acestei legi. Știam că nu sunt pregătite instanțele, că nu sunt pregătite autoritățile de stat, dar eu îmi aduc aminte că votul a fost unanim în Parlament pe acest proiect”, a afirmat Cazanciuc, care a fost și ministrul Justiției în perioada 2013-2015, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, situația din prezent a fost cauzată de lipsa unei dezbateri publice pe tema insolvenței persoanelor fizice, lucru care se întâmplă, din păcate, în cazul multor acte normative.

„Este o ipocrizie transpartinică, din păcate, care ne blochează la un moment dat, apoi ne mirăm: „Vai, nu merge legea insolvenței persoanelor fizice!”. Pe bune? Dar cine a adoptat legea integral, așa cum a fost propusă, fără nicio dezbatere reală, când noi am propus să intre într-un circuit de avizare, de dezbatere reală cu cei care vor fi chemați să aplice legea? Ați zis: „Lasă, că nu avem timp acum, că are nevoie societatea de acest proiect”. Da, are nevoie, dar un proiect neadecvat o să încurce lumea, ca dovadă că ieri a fost amânată pentru a treia oară intrarea în vigoare și probabil, dacă nu vom face o discuție serioasă despre forma actuală a legii, vom fi obligați să o amânăm din nou. Lipsa de dialog aici duce. La fel și ipocrizia. Ipocrizia distruge România”, a susținut Cazanciuc.

Totodată, Daniel Barbu, membru în Consiliul de Conducere al Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență (INPPI), prezent la același eveniment, a menționat că această lege, în forma actuală, nu are cum să fie aplicată.

„Ca unul care a încercat să țină cursuri pe tema acestei legi la noi la institut, pot să vă spun că așa cum este acum legea insolvenței persoanelor fizice, ea este inaplicabilă, din punctul de vedere al nostru, al celor care încercăm să o aplicăm și să o explicăm. Este foarte încâlcită, are nevoie de foarte multe resurse, dovadă că a fost și anulată aplicarea ei. Așa că, atunci când se va unifica povestea insolvenței într-un singur cod mare, clar și aplicabil, poate se va interveni și acolo”, a precizat Barbu.

Legea privind insolvența persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cel mai mare ”inamic” al meciurilor de la Cupa Mondială 2026. De ce ar putea fi întrerupte unele partide din America
Capital.ro
Prețuri carburanți 6 iunie. Benzina și motorina se apropie de 10 lei/litru. Ce se întâmplă acum în marile orașe din România
Playtech.ro
O schimbare misterioasă are loc în interiorul Soarelui. Cercetătorii spun că steaua noastră ar putea intra într-o nouă fază
Adevarul
Escrocheriile pe WhatsApp și SMS, „infracțiunea rapidă” a momentului. Pierderi medii de 733 de dolari
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Horoscop 6 iunie. Zodiile care se lovesc de mari probleme în acest weekend
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți