JO 2012: Naţionala României a surclasat ţara gazdă în turneul de polo

Tricolorii au câştigat cu 13-4 meciul de debut la JO 2012. Cu o victorie în următorul meci, contra SUA, naţionala noastră are aproape asigurat locul în sferturile de finală ale turneului olimpic.
Romania TV
29 iul. 2012, 18:53
JO 2012: Naţionala României a surclasat  ţara gazdă în turneul de polo

Naţionala de polo a României a debutat cu o victorie concludentă la Jocurile Olimpice de la Londra, câştigând cu scorul de 13-4 chiar în faţa reprezentativei ţării gazdă, Marea Britanie. Tricolorii antrenaţi de Istvan Kovacs le-au dat speranţe adversarilor lor doar în prima repriză, când, după ce au dus scorul la 2-0 le-au dat britanicilor să se apropie la un gol, 2-1 fiind rezultatul primului sfert.

În sfertul al doilea meciul a fost însă la discreţia poloiştilor noştri, care au marcat de patru ori, fără să primească vreun gol, scor 6-1. Meciul a continuat în aceeaşi notă şi în partea secundă şi, graţie reuşitelor lui Diaconu (4), Negrean, Cosmin Radu, Matei (câte 2), Ghiban, Georgescu, Iosep scorul final a fost 13-4 pentru România.

Următorul meci al tricolorilor este programat marţi, de la ora 21.40, contra naţionalei SUA, iar în cazul unei victorii România are aproape asigurată prezenţa în sferturile de finală ale turneului olimpic de polo.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Ce se întâmplă, de fapt, la Academia lui Gică Hagi. Secretul „Regelui” a fost dezvăluit: “Cel mai bun mereu
Capital.ro
Bani înainte de Paște pentru pensionari. Vor primi între 600 și 1.000 de lei. Florin Manole: Sunt 2,8 milioane de pensionari vizați
Playtech.ro
Două ţări europene caută muncitori pentru sezonul estival. Se dau salarii de 3.000 de euro, mesele şi cazarea fiind incluse
Adevarul
Destinația surpriză unde poți face o vacanță de o săptămână cu mai puțin de 300 de euro: atrage tot mai mulți turiști
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Unde a ajuns mama biologică a Măriucăi, fetița adoptată de Luminița Anghel. Dezvăluiri controversate făcute de David Pușcaș: „Cerșește la Unirii”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copil de 10 ani și-a pierdut viața în Prahova, după ce mașina familiei s-a izbit violent de un TIR plin cu paleți
iamsport.ro
Incredibil! Ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali după prima săptămână a lui Mirel Rădoi la FCSB: ”Gata, la revedere!”
MediaFlux
Donald Trump amenință statele NATO care nu îl ajută: „Laşi, ne vom aduce aminte!”
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj