Incendiu puternic la o hală industrială din judeţul Buzău

Peste douăzeci de pompieri au fost mobilizaţi, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu care cuprinsese o hală a une societăţi comerciale din satul buzoian Spătaru, comuna Costeşti. În urma incendiului, au ars mai multe bunuri depozitate în hală, dar şi o volă şi un autocamion, misiunea de stingere a flăcărilor fiind mult îngreunată de vântul puternic.
Filip Stan
30 sept. 2017, 11:50
Incendiu puternic la o hală industrială din judeţul Buzău

Peste 20 de pompieri cu trei autospeciale de stingere incendii cu apă şi spumă au fost mobilizaţi, sâmbătă, pentru lichidarea unui incendiu care a cuprins o hală, muncitorii fiind cei care au sunat la 112 pentru ajutor.

La sosirea pompierilor, focul se manifesta pe o suprafaţă de circa 200 de metri pătraţi, arderea fiind generalizată cu degajare mare de fum.

Potrivit news.ro, muncitorii au fost cei care, atunci când au observant focul, au scos din interior mai multe butelii de oxigen. În urma incendiului, nimeni nu a fost rănit.

Pompierii s-au chinuit două ore să stingă flăcările, misiunea fiind extrem de dificilă din cauza vântului care a suflat cu putere pe toată perioada intervenţiei.

În urma incendiului, au ars mai multe bunuri depozitate în interiorul halei, dar şi o volă şi un autocamion.

Cauza incendiului urmează a fi stabilită la finalul anchetei demarcate de poliţişti şi pompieri.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Domeniul de-o importanță deosebită în România în care a dat lovitura Gigi Neţoiu. În ce a investit? „E cea mai tare din Europa”
Capital.ro
Adrian Negrescu avertizează: Economia României a intrat într-o „Epocă de Gheață”. Ce urmează până în 2028
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Putin vizează România! Rusia vrea să extindă războiul din Ucraina!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?