Eduard Martin, reţinut de DNA. Fostul deputat PSD, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală

Eduard Martin, om de afaceri constănţean şi fost deputat PSD, a fost reţinut de procurorii DNA, în seara de 3 octombrie, pentru evaziune fiscală. Martin urmează să fi propus spre arestare la Tribunalul București. Omul de afaceri Eduard Martin, asociat şi administrator al Polaris M Holding SRL, este acuzat de DNA că a înregistrat cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor societăţii respective către bugetul de stat, transferând totodată din firmă sume importante de bani, în acest mod prejudiciind bugetul de stat cu peste 30 de milioane de lei.
Romania TV
04 oct. 2017, 08:50
Eduard Martin, reţinut de DNA. Fostul deputat PSD, cercetat într-un dosar de evaziune fiscală

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii anticorupţie i-au reţinut pentru 24 de ore, pe Eduard Martin, asociat al Polaris M Holding şi ulterior şi administrator al acestei societăţi şi pe Marcel Daniel Banaga, administrator, ulterior, preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Polaris M Holding, ambii pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Procurorii DNA au stabilit că din anul 2006 şi până în prezent principala sursă de venituri a societăţii Polaris M Holding a reprezentat-o executarea contractului de salubrizare încheiat cu municipiul Constanţa.

„Pentru executarea serviciilor de salubrizare, societatea Polaris M Holding a încasat tarife supraevaluate (împrejurare care a făcut obiectul unui alt dosar penal, trimis în judecată). Acest fapt a dus la acumularea unor venituri foarte mari de către societatea Polaris, neafectate de cheltuieli corespunzătoare (societatea Polaris M Holding încasa sume importante de la Primăria municipiului Constanţa – în jur de 1 milion de euro lunar – în vreme ce cheltuielile reale aferente salubrizării prestate erau mult mai mici). Menţinerea unei astfel de situaţii ar fi dus la achitarea, către bugetul de stat, a unor taxe foarte mari (TVA şi impozit pe profit)”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, asociaţii şi conducerea societăţii Polaris M Holding au decis să înregistreze cheltuieli fictive prin care să diminueze valoarea obligaţiilor acestei firme către bugetul de stat şi, totodată, să transfere din societatea Polaris M Holding sume importante de bani.

„Concret, în perioada decembrie 2006 – februarie 2017, în calitate de asociat al societăţii Polaris M Holding şi ulterior şi administrator al acestei societăţi, inculpatului Martin Eduard Stelian a decis ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu alte nouă firme (dintre care şase firme controlate de asociaţii societăţii Polaris M Holding) şi să înregistreze în contabilitatea societăţii Polaris M Holding facturile emise pentru servicii fictive prestate de aceste societăţi. Cheltuielile fictive înregistrate au vizat presupuse achiziţii de studii şi consultanţă, ori presupusa plată a unor chirii pentru maşini şi utilaje”, au mai precizat procurorii DNA.

Ei susţin că prin aceste activităţi societatea Polaris M Holding s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat în sumă totală de 32.647.878,53 lei (18.982.418,04 lei TVA şi 13.665.460,50 lei impozit pe profit).

De asemenea, în aceeaşi perioadă, Marcel Daniel Banaga, în calitate de administrator, ulterior preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii Polaris M Holding, şi apoi consilier al administratorului Eduard Martin, a pus în aplicare decizia asociaţilor societăţii, între care şi Eduard Martin, ca societatea să încheie relaţii comerciale fictive cu cele nouă firme.

Cei doi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti pe data de 4 octombrie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Eduard Martin a fost mai trimis în judecată de procurorii DNA la sfârşitul anului 2015, împreună cu mai multe multe persoane, printre care şi fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, dosarul judecându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fiind legat de atribuirea serviciului de salubrizare al Constanţei către Polaris M Holding.

Astfel, Radu Mazăre este judecat pentru că, în perioada 2008-2014, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding, al cărei asociat şi administrator era Eduard Martin, peste şapte milioane de euro, pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului pentru o perioadă de 25 de ani, ulterior fiind încheiat şi un act adiţional prin care valoarea contractului a fost majorată nejustificat cu zece milioane de lei.

Pe data de 3 octombrie, Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat plata eşalonată a sumei de 63 de milioane de lei către Polaris M Holding pentru ca această societate să renunţe la penalităţi în valoare de peste 400 de milioane de lei, ajungându-se în această situaţie după ce firma a intentat proces municipalităţii în urma refuzului Primăriei Constanţa de a pune în executare o hotărâre de instanţă din 2012 care obliga la aplicarea coeficientului de inflaţie la tarifele practicate de firma de salubrizare şi având câştigat de cauză în prima instanţă, iar acum a început judecarea contestaţiei Primăriei la respectiva decizie.

DailyBusiness
Controale ANPC pe litoral. Produse expirate, camere murdare și echipamente uzate în hoteluri și restaurante
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Petiție online pentru demisia lui Dragoș Anastasiu! Și angajații din Guvern îi cer lui Ilie Bolojan să-l demită pe vicepremierul care a dat șpagă 8 ani la ANAF
Capital.ro
Taxă în România dacă folosești Facebook și Instagram. Cine va achita noul abonament de 40 de lei
Playtech.ro
Când poate fi anulat un act de donație. Clauze riscante și greșeli frecvente
Adevarul
„M-a pus să mă dau cu benzină”. Ce a pățit o tânără care s-a așezat pe o bancă proaspăt vopsită și nesemnalizată din Sibiu
wowbiz.ro
Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri halucinante: „Am bănuit când am văzut...”. Detaliul pe care l-a observat instant când a început să-i ofere primul ajutor
Evz.ro
Noi informații de la Guvern. Ce au discutat Bolojan și Anastasiu
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Accident grav în Bihor! Un motociclist a murit după o coliziune cu 3 vehicule
Cancan.ro
4.310 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este condiția și cum pot intra în posesia banilor
Capital.ro
Elena Udrea NU a scăpat. Decizia care o poate îngropa definitiv. Îi vor lua tot!
StirileBZI
Proiecte vitale pentru dezvoltarea țării, oprite de judecători la cerere! Câtă putere au ONG-urile în fața justiției?
stirilekanald.ro
Plutonierul Andy Gimiga, omul care a salvat vieți timp de peste 25 de ani, a murit: „Te vom onora mereu!”
ALERTĂ în Europa! Ministrul Cătălin Predoiu avertizează: „Populația trebuie pregătită să reziste de la 72 de ore la 7 zile”.