Accidentul de la Salina Praid. Directorul firmei ce deţine autocarul spune că a fost eroare umană

Poliţia, ITM Harghita şi Societatea Naţională a Sării anchetează accidentul din Salina Praid, în urma căruia 14 persoane au ajuns la spital, fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Directorul firmei ce deţine autocarul spune că accidentul s-a produs din eroare umană.
Romania TV
31 iul. 2012, 12:16
Accidentul de la Salina Praid. Directorul firmei ce deţine autocarul spune că a fost eroare umană

Ancheta care a fost declanşată în urma accidentului petrecut în Salina Praid este una complexă, la care participă poliţişti, inspectori de muncă şi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale a Sării.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, subcomisarul Incze Miklos a spus că s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, nefiind vizată în mod direct nicio persoană, până ce rezultatele cercetărilor nu vor oferi informaţii concrete în acest sens.

„Urmărim un ansamblu de activităţi care cuprind efectuarea expertizei tehnice a autocarului, audirerea persoanelor implicate în accident şi analizarea expertizelor medicale ale persoanelor rănite”, a precizat Incze Miklos.

Potrivit acestuia, luni seară, după accidentul din salină, au fost transportate cu elicopterul şi cu ambulanţele, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, nouă persoane.

„Potrivit datelor oficiale, 14 persoane au ajuns la spitalul din Târgu Mureş, nouă fiind transportate din Praid, cu elicopterul şi cu ambulanţele, alte cinci din autocar deplasându-se cu maşinile proprii, pentru investigaţii de specialitate”, a precizat subcomisarul Incze.

Potrivit sursei citate, în Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş mai erau internate, marţi dimineaţă, şase persoane, dintre care trei cu fracturi la membrele inferioare şi superioare, răni care nu le pun viaţa în pericol.

Autocarul implicat în accidentul din Salina Praid a fost dus la Odorheiu Secuiesc, pentru a fi supus expertizei tehnice.

Şoferul acestuia, C.A, un bărbat în vârstă de 62 de ani, cu o experienţă de 30 de ani de conducător auto profesionist, a rămas internat la secţia Chirurgie a spitalului din Târgu Mureş, diagnosticat cu fracturi ale omoplatului şi claviculei stângi şi cu multiple excoriaţii şi hematoame la nivelul capului şi în zona abdominală.

La rândul său, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Harghita, Dorin Male, a declarat, după aflarea diagnosticului conducătorului autocarului implicat în accident, că ancheta va fi efectuată, în acest caz, de Salina Praid şi de firma transportatoare, rezultatele acesteia urmând să fie avizate de ITM.

La Salina Praid a ajuns, marţi, şi o echipă de la Societatea Naţională a Sării (SNS) care, potrivit directorului tehnic al salinei, va efectua o anchetă internă.

Totodată, delegaţi ai Salinei Praid şi ai SNS vor ajunge, în cursul zilei, la spitalul din Târgu Mureş, pentru a se interesa de starea de sănătate a victimelor şi, în limita posibilităţilor, pentru a sta de vorbă cu acestea.

Directorul tehnic al Salinei Praid, Sebestyen Jozsef, a declarat că serviciul de transport al turiştilor în subteran a fost externalizat de mai mult de un deceniu, el fiind preluat, în baza unui contract de prestări servicii, de firma transportatoare Gas-Tours SRL.

Directorul acesteia, consilierul judeţean Palffy Domokos, a declarat că, marţi, specialişti din cadrul Registrului Auto Român (RAR) au stabilit că accidentul s-a produs din cauza unei erori umane.

„Accidentul nu s-a produs din cauze tehnice, autobuzul a fost verificat de un specialist autorizat de la RAR, care a spus că sistemul de frânare şi sistemul de direcţie sunt în stare perfectă. Dacă ele sunt în regulă, atunci altă posibilitate nu e decât că şoferul a greşit cu ceva, toţi suntem oameni şi greşim câteodată”, a afirmat Palffy Domokos.

Potrivit acestuia, până la accidentul de luni nu au mai existat astfel de evenimente în Salina Praid, adăugând că şoferul implicat în accident trecuse cu brio, în urmă cu două luni, atât examenul medical, cât şi testarea psihologică.

Luni după-amiază, şoferul unui autocar, în care se aflau 25 de turişti care călătoreau în subteran către baza de tratament din Salina Praid, a pierdut controlul volanului, vehiculul izbindu-se de mai multe ori de pereţii galeriei şi oprindu-se, după aproximativ 150 de metri, într-un perete de sare.

Mai mulţi turişti din autocar au suferit fracturi ale membrelor, după ce au fost aruncaţi din scaune pe jos şi unii peste alţii, precum şi leziuni provocate de geamurile care s-au spart.

Potrivit unor surse medicale, victimele sunt originare din Arad, Bucureşti, dar şi din Ungaria.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Lamine Yamal, surprins în compania unui celebru model chiar înainte de despărțirea de Nicki Nicole! Nu e prima oară când sunt văzuți împreună
Playtech.ro
Taxa pe care o plăteşti dacă succesiunea nu se face în termen de doi ani. Cheltuielile moştenitorilor
Adevarul
Cum se apără jandarmul care a dat amenda de la Colectiv: „Domnul Rădună ne-a sfidat / Soția a fost căutată la muncă”
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
BREAKING | Transferuri-șoc la Craiova: își vinde titularul și aduce jucătorul dorit insistent de FCSB! Ce alt fotbalist va pleca din Bănie
MediaFlux
Prețuri noi pentru clienții Hidroelectrica. Oferta companiei pentru luna noiembrie
stirilekanald.ro
VIDEO Livratorul sri lankez, lovit și scuipat în Popești-Leordeni, și-a retras plângerea. Tinerii violenți scapă doar cu amendă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai