Regizorul de imagine Walter Lassally, câştigătorul unui Oscar pentru Zorba Grecul, a murit la 91 de ani

Regizorul de imagine britanic Walter Lassally, câștigătorul unui premiu Oscar pentru filmul 'Zorba Grecul', a murit la vârsta de 91 ani în Creta, unde se stabilise de peste două decenii, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Romania TV
24 oct. 2017, 09:31
Regizorul de imagine Walter Lassally, câştigătorul unui Oscar pentru Zorba Grecul, a murit la 91 de ani

În ultimul an sănătatea lui s-a deteriorat drastic și a fost internat într-un spital din Hania (capitala Cretei), unde a murit luni din cauza complicațiilor survenite în urma unei intervenții chirugicale, au informat surse ale centrului medical grec.

Lassally s-a născut în Germania în 1926 și s-a mutat cu familia la Londra după ascensiunea nazismului, în 1939. El s-a dedicat de timpuriu fotografiei iar la începutul anilor 1950 s-a lansat în cinematografie, fiind operator de imagine pentru numeroase filme.

În anii ’50, a fost asociat cu mișcarea Free cinema, iar în anii ’60 cu Noul Val Britanic când este cunoscută participarea sa la proiectele regizate de Tony Richardson. În 1963, el a lucrat cu regizorul Michael Cacoyannis și actorul Anthony Quinn la filmul ‘Zorba Grecul’ pentru care a primit Oscarul pentru cea mai bună imagine în alb-negru.

Lassally s-a mutat în Creta, unde a fost turnată marea parte a filmului ‘Zorba Grecul’, după ce s-a căsătorit în 1991.

În 2008, el a primit un premiu decernat de American Society of Cinematographers, iar în 2013 a participat ca actor în filmul lui Richard Linklater, ‘Before Midnight’, unde a interpretat rolul unui scriitor britanic retras în Grecia.

Potrivit presei locale, înmormântarea lui Walter Lassally va fi o chestiune complicată, având în vedere că nu i-a fost restituit pașaportul pe care îl trimise în țară pentru a fi reînnoit. Prin urmare nu există un document oficial care să-i ateste identitatea în Creta, unde nu locuiește nicio rudă a sa apropiată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT