Liviu Pop: Avem o legislaţie deficitară în învăţământ, o îmbunătăţim

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat joi după întâlnirea cu reprezentanții Alianței pentru Educație de Calitate că actuala legislație din învățământ este deficitară, dar va fi îmbunătățită astfel încât anul viitor să fie mai bun pentru toți elevii și studenții.
Iulian Tudor
26 oct. 2017, 12:40
Liviu Pop: Avem o legislaţie deficitară în învăţământ, o îmbunătăţim

„(…) Astăzi aplicăm o legislație care este deficitară. Îmbunătățim această legislație în așa fel încât anul viitor școlar să fie mult mai bun pentru toți elevii și studenții. (…) Sunt foarte multe restanțe. Sunt elemente legate de legislație care au fost abordate astăzi. O legislație întortocheată, supra-aglomerată, nerespectată în totalitate sau imposibil de respectat. Ne-am propus din punctul acesta de vedere să avem o abordare plecând de la Legea Educației Naționale, dar nu lăsând la o parte legislația subsecventă. Sunt foarte multe ordine de ministru care sunt depășite, se contrazic în articole sau nu au fost emise niciodată. În același timp, sunt și alte acte normative — hotărâri de guvern în special — care necesită o adaptare la modificările legislative”, a explicat ministrul.

Liviu Pop a precizat că în cadrul întâlnirii au fost abordate și probleme legate de „exteriorul școlii”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus că este nevoie de modificări legislative clare, transparente, care să dea stabilitate sistemului educațional.

„Categoric vom avea de a face cu probleme care au nevoie de modificări legislative, însă, așa cum am afirmat cu claritate, nu ne mai dorim modificări doar de articole din legislație, ne dorim o abordare mult mai profundă, ne dorim o legislație care să asigure predictibilitate, transparență și stabilitate pentru întreg sistemul — și pentru părinți, și pentru cadrele didactice, și pentru elevi. (…) Am discutat astăzi despre modificări care sunt absolut necesare pe Regulamentul de Organizare și Funcționare a Unității de Învățământ Preuniversitar. Am avut și abordări legate de mult așteptatul Cod de etică. S-a abordat și problema abandonului școlar, probleme legate de finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar și universitar”, a adăugat Nistor.

La rândul său, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, a arătat că în timpul întrevederii au fost abordate aspecte legate de Legea educației, costul standard per elev.

„Această lege (n.r. — Legea manualului), ca fapt divers, a plecat de la FSLI acum doi ani de zile. Credem că este o necesitate. Din păcate, copiii României au fost victimele intereselor financiare. Editurile s-au certat, au contestat și au paracontestat. Așa s-a ajuns ca elevii să primească manuale după șase luni sau chiar deloc. Programele sunt complicate. Copiii din România învață în acest moment — un elev de clasa a II-a, de exemplu, din România învață ceea ce învață un elev dintr-o țară occidentală în clasa a IV-a”, a susținut liderul de sindicat.

Președintele Federației Alma Mater, Anton Hadăr, este de părere că multe lucruri în ceea ce privește educația ar trebui „interconectate” și făcute să funcționeze mai bine.

„Am discutat probleme legislative, financiare, probleme legate de calitate”, a spus Hadăr.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Gigi Becali, nemilos cu Anghel și Edi Iordănescu după întâlnirea de pe Arena Națională! „Trebuiau să vină ei la împărat”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte