Şef al Gărzii Financiare Vâlcea, deferit justiţiei după ce a primit mită

Un comisar superior de la Garda Financiară Vâlcea, care are şi funcţie de conducere, a fost deferit justiţiei de DNA după ce a primit 1.000 de euro de la un denunţător, pentru a proteja firmele administrate de acesta, cu ocazia controalelor efectuate de inculpat ori de alţi comisari, informează DNA.
Romania TV
01 aug. 2012, 14:39
Şef al Gărzii Financiare Vâlcea, deferit justiţiei după ce a primit mită

Procurorii anticorupţie de la Oradea l-au deferit justiţiei pe Ilie Grecu, în prezent comisar superior în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Vâlcea, pe care îl acuză de luare de mită în formă continuată, potrivit sursei citate.

În rechizitoriul transmis instanţei de judecată, procurorii arată că, în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2010, Grecu, în calitatea sa de comisar şef divizie în cadrul Gărzii Financiare – Secţia Vâlcea (funcţie de conducere) a primit de două ori, de la un denunţător, suma totală de o mie de euro, pentru a proteja firmele administrate de acesta, cu ocazia controalelor efectuate de inculpat ori de alţi comisari din cadrul Gărzii Financiare Vâlcea aflaţi în subordinea directă a acestuia.

Concret, notează procurorii, în schimbul banilor, comisarul Grecu s-a angajat ca, la firmele administrate de denunţător, să nu efectueze controale amănunţite care ar fi putut scoate la iveală activităţile de evaziune fiscală desfăşurate prin intermediul acestor societăţi şi pentru a nu lua alte măsuri legale faţă de firmele controlate. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bihor.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cum l-a „umilit” Dan Șucu pe Virgil Drăghia. Suma uriașă primită de portar pentru doar 225 de minute jucate la Rapid. Exclusiv
Capital.ro
Reguli la bloc. 10 fapte ilegale pentru proprietari. Vecinii care te fraudează și te obligă să plătești în plus
Playtech.ro
Distanţa minimă între clădiri. Cui dă dreptate legea dacă sunt prea apropiate
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a fost și el la un pas
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Legenda Craiovei a fost la un pas să semneze cu rivala Steaua: ”Nu a fost să fie”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj