Iliescu: A condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente este contrar Constituţiei

REZULTATE REFERENDUM 2012. Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă pe blog, miercuri, într-un text pe tema deciziei pe care Curtea Constituţională o va lua în legătură cu referendumul de demitere a preşedintelui ales, că a condiţiona validarea consultării populare de jocul câtorva procente contravine Constituţiei.
Romania TV
01 aug. 2012, 18:31
Iliescu: A condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente este contrar Constituţiei

„Şi totuşi, în condiţiile boicotului susţinătorilor domnului Băsescu ( în special al PD-L) – 8.455.336 de români au participat la vot şi o majoritate zdrobitoare s-a pronunţat pentru demiterea preşedintelui Băsescu. A nesocoti această realitate şi a condiţiona validarea referendumului de jocul câtorva procente, generat de interese meschine ale celor care vor să ignore voinţa celor aproape 9 milioane de votanţi, a fi nedrept şi contrar spiritului democraţiei şi al Constituţiei”, precizează Ion Iliescu.

Fostul preşedinte admite că ideea stabilirii unui prag de validare a referendumului privind prezenţa obligatorie a 50% dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale este corectă „în sine”, având la bază asigurarea unei prezenţe indiscutabile a cetăţenilor la vot, dar subliniază că decizia boicotării, luată de Traian Băsescu şi susţinătorii săi, este „nedemnă”, „nedemocratică”, şi o „expresie a laşităţii şi a neîncrederii în opţiunea cetăţenilor”.

Iliescu aduce în discuţie şi faptul că Traian Băsescu a fost votat, în 2009, de circa cinci milioane de cetaţeni, iar acum este dezavuat de aproximativ opt milioane de cetăţeni, care îi cer demisia.

„Cum poate fi nesocotită voinţa unei astfel de majorităţi? Niciodată şi niciunde nu este contrapusă valoarea voturilor exprimate ( a cetăţenilor conştienţi, responsabili, cu spirit civic, care îşi respectă obligaţiile de alegători) celor neexprimate şi, cu atât mai mult , în condiţiile unui boicot organizat!”, subliniază fostul preşedinte al României.

Iliescu aduce în atenţia CC şi faptul că România operează cu date statistice depăşite şi apreciază drept „regretabil” faptul că, nici până astăzi nu s-au finalizat rezultatele celui mai recent recensământ.

Iliescu precizează că România nu mai are de mult 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, în condiţiile descreşterii demografice, şi menţionează că peste două milioane de români sunt plecaţi din ţară, temporar sau definitiv.

„După datele oferite de Institutul Naţional de Statistică, numărul actual al cetăţenilor cu drept de vot este de 16.527.971. Aşa încât, cei 8.455.336 de români care s-au prezentat la vot în ziua de 29 iulie a.c. (după datele furnizate de Biroul Electoral Central), reprezintă cu mult mai mult de 50% din cetăţenii cu drept la vot! Cum ar putea fi ignorate aceste fapte?”, mai arată Ion Iliescu.

El îşi încheie postarea, intitulată „Despre referendum şi validarea sa”, apreciind că este de aşteptat, în mod firesc, ca decizia CR privind referendumul să se bazeze pe „pe aceste realităţi”.

Curtea Constituţională a anunţat, miercuri seară, că a amânat dezbaterile legate de rezultatul referendumului pentru joi, la ora 09.00, şi că a solicitat informaţii MAI şi INS.

Ministerul de Interne a răspuns solicitării Curţii Constituţionale, precizând că numărul de persoane aflate pe listele electorale în 29 iulie, data la care a fost organizat referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu, este de 18.292.514.

DailyBusiness
Donald Trump și Friedrich Merz au discutat în Biroul Oval despre Iran, tarife și Ucraina
Spynews
Gabriela Cristea rupe topurile chiar și în pijamale! Prezentatoarea TV a făcut din nou furori
Fanatik.ro
Revolta unui fost mare fotbalist. E supărat de felul în care se acordă pensia de merit în România
Capital.ro
Vechimea pentru pensie. Crește contribuția la sistemul de pensii după 1 iulie. Cât achiți pentru un an
Playtech.ro
De ce războiul dintre Iran, Israel și SUA îi afectează pe români. Nu este vorba doar despre scumpirea carburanților ANALIZĂ
Adevarul
Cine plătește pentru turiștii blocați în zone de conflict - Dilema românească: Ajutor de la stat sau pomană din taxele altora?
wowbiz.ro
Donald Trump cere sprijinul Europei în conflictul cu Iranul: „Toți aliații să colaboreze în această misiune”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român a fost condamnat la 15 ani de închisoare în Rusia! Acesta este acuzat de culegere de informații secrete în favoarea Ucrainei
iamsport.ro
Noua Dacia Striker. Cât va costa și când este prezentarea oficială a primului crossover al mărcii
MediaFlux
Decizie scandaloasă a ministrului de externe Oana Țoiu: Fata minoră a fostului premier Victor Ponta, interzisă la îmbarcarea în autocarul care transporta minori din Dubai, în Oman, pentru avionul de România
stirilekanald.ro
Bărbat ucis de propriul frate și aruncat în...
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj