Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, achitat pentru complicitate la şantaj. Sergiu Lucinschi, 3 ani cu suspendare

Curtea de Apel București a dispus, miercuri, achitarea avocatului Radu Pricop, ginerele fostului președinte Traian Băsescu, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la șantaj și instigare la fals în declarații. Decizia nu este definitivă.
Iulian Tudor
01 nov. 2017, 09:25
Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, achitat pentru complicitate la şantaj. Sergiu Lucinschi, 3 ani cu suspendare

În același dosar, Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare, pentru șantaj, trafic de influență, fals în declarații și participație improprie în forma instigării la infracțiunea de fals intelectual.

Instanța a dispus în cazul lui Sergiu Lucinschi un termen de supraveghere de 4 ani, el având obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

De asemenea, el a fost obligat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcției Educație Cultural — Sportivă și Îngrijiri Comunitare Voluntari.

În plus, judecătorii au decis ca Sergiu Lucinschi să-i plătească omului de afaceri Alexandru Horpoș (parte civilă) daune morale de 50.000 de euro și daune materiale de 13.755 de lei.

Decizia nu este definitivă.

Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în iunie 2015, pentru şantaj, trafic de influenţă, complicitate la şantaj, fals în declaraţii.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaților: 

LUCINSCHI SERGIU, om de afaceri, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: 
– șantaj, 
– trafic de influență, 
– fals în declarații, 
– participație improprie în forma instigării, la infracțiunea de fals intelectual; 

PRICOP RADU PETRU, avocat în cadrul Baroului București, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de: 
– complicitate la șantaj, 
– instigare la infracțiunea de fals în declarații. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 

În perioada decembrie 2014 – martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea inculpatului Pricop Radu Petru, a exercitat asupra unui om de afaceri (denunțător în prezenta cauză), acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă.

Astfel, firma la care Lucinschi Sergiu era asociat/acționar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenționat, unor afaceri comerciale nerentabile, o încadrare juridică penală. Acțiunile de constrângere au constat în condiționarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menționată.

De asemenea, inculpatul Lucinschi Sergiu i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

În perioada decembrie 2014-martie 2015, pentru a adăuga presiunii descrise mai sus un mijloc de constrângere și mai puternic, în concordanță cu cuantumul sumei respective, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins că are influență, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la același procuror, respectiv Jurj Tudoran Remus.

În acest sens, inculpatul Lucinschi Sergiu i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri și pentru soluționarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente.

Sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz în condițiile în care Lucinschi Sergiu i-a arătat că ar putea influența atitudinea procurorului de caz, la data de 17 martie 2015, în schimbul „ajutorului” promis, inculpatul Lucinschi Sergiu a pretins și a primit de la omul de afaceri dreptul de creanță asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.

Soluția semnării contract fictiv de împrumut a fost identificată de inculpatul Pricop Radu care, în perioada decembrie 2014-martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infracțională pe inculpatul Lucinschi Sergiu, prin formularea a mai multor soluții nelegale, menite să justifice remiterea banilor către inculpatul Lucinschi Sergiu.

Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop Radu, Lucinschi Sergiu a declarat în mod nereal, sub semnătură proprie, în fața notarului public, că, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut, suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru și angajându-se să îi restituie până la data de 24 decembrie 2015.

Prin această declarare necorespunzătoare a adevărului, inculpatul Lucinschi Sergiu l-a instigat, cu intenție, pe notarul public să comită, fără vinovăție, un fals intelectual, cu ocazia întocmirii și autentificării contractului de împrumut respectiv.

După semnarea acestui act, inculpatul Lucinschi Sergiu a continuat să îl constrângă în același mod pe omul de afaceri să semneze un contract similar pentru o altă sumă, având același cuantum (2.000.000 euro).

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Procurorii anticorupție au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de suspectul Jurj Tudoran Remus într-un dosar separat, sub aspectul complicității la infracțiunea de șantaj”, anunţa DNA în 2015.

DailyBusiness
Cea mai ieftină chirie din România este de 500 de lei/ lunar. În ce oraș se află garsoniera
Spynews
Bogdan de la Ploiești suferă după Cristina Pucean?! Mesajul care îi trădează artistului sentimentele
Fanatik.ro
La doar 15 ani, fiul lui Cristiano Ronaldo deține o adevărată comoară. Cea mai scumpă piesă valorează jumătate de milion de dolari
Capital.ro
Secretul lui Ion Iliescu. Nu a știut nimeni. Ce a făcut fostul președinte al României (VIDEO)
Playtech.ro
Amendă de până la 3.000 de lei pentru gunoiul din curte. Orice vecin te poate reclama
Adevarul
Salariul minim pe economie îi dezbină pe români. „Noi abia trecem luna, iar patronul face investiții în imobiliare”
wowbiz.ro
Membru AUR, mort în accidentul din Drăgușeni! Vasile și-a dus prietenul bolnav de cancer la tratament ul cu citostatice
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
kanald.ro
Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme
Cancan.ro
Cauza morții Biankăi și a lui Toni, tinerii găsiți fără suflare în zona Lacului Frumoasa. Primele rezultate ale necropsiei
iamsport.ro
Gigi Becali a ”dinamitat” vestiarul FCSB! Cum i-a întors pe unii jucători împotriva celorlalți: ”Li s-a stricat complet starea de spirit”
MediaFlux
Compatibilități amoroase în sezonul Scorpionului. Cine iubește intens și cine se retrage dintr-o relație toxică
stirilekanald.ro
VIDEO „Mașina era încuiată pe interior” Noi detalii șocante ies la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni. Ce l-ar fi determinat să își ucidă iubita: „Probabil s-a răzgândit”
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi