Telekom Mobile, amendată cu 200.000 de lei pentru nerealizarea sau întârzierea portării unor numere de telefon

ANCOM a sancţionat Telekom Romania Mobile Communications cu amendă de 200.000 de lei pentru nerealizarea portării a 1.232 de numere de telefon şi întârzierea procesului de portare pentru alte 4.941 de numere de telefon, potrivit unui comunicat emis miercuri de arbitrul telecom.
Iulian Tudor
01 nov. 2017, 14:20
Telekom Mobile, amendată cu 200.000 de lei pentru nerealizarea sau întârzierea portării unor numere de telefon

Ca urmare a unor plângeri venite atât din partea unor clienţi ai Telekom Mobile, cât şi din partea altor furnizori de telefonie, care sesizau împiedicarea sau întârzierea procesului de portare a unui număr semnificativ de numere, ANCOM a demarat un control. S-a constatat astfel că, în perioada 1 mai – 21 iulie 2017, Telekom Mobile nu a răspuns prin mesajul standard în cazul a 7.213 cereri de portare, fapt ce a determinat ca, până la data de 21 august 2017, să nu se realizeze portarea pentru 1.232 de numere individuale unice, respectiv să se întârzie portarea pentru alte 4.941 de numere individuale unice, a trasmis Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

Pentru că a încălcat astfel prevederi ale legislaţiei din domeniul comunicaţiilor electronice, Telekom Romania Mobile Communications a fost amendată cu suma de 200.000 de lei, pe care va trebui să o achite către bugetul de stat.

Potrivit Mediafax, ANCOM a primit pe parcursul acestui an un număr de 364 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare către diverse reţele fixe sau mobile. Principalele probleme sesizate au vizat disfuncţionalităţi apărute în cadrul procesului de portare (cum ar fi nesincronizarea informaţiilor privind identificarea utilizatorilor sau netransmiterea unor mesaje între bazele de date), ceea ce a condus la prelungirea termenelor sau chiar la anularea proceselor de portare. O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat informaţii suplimentare privind stadiul procesului de portare.

Portarea oferă posibilitatea utilizatorilor de a îşi păstra numărul de telefon atunci când schimbă furnizorul de telefonie. Procesul de portare se iniţiază prin depunerea de către utilizator a unei cereri în acest sens la noul furnizor (furnizorul acceptor). Vechiul furnizor (furnizorul donor) are obligaţia ca, la primirea unei cereri de portare, să răspundă, prin transmiterea unui mesaj standard către baza de date prin care se administrează portabilitatea numerelor (baza de date centralizată). Acest mesaj confirmă că se poate realiza portarea sau, din contra, că există un motiv justificat pentru care aceasta nu poate continua (de exemplu, cererea de portare nu a fost făcută de titularul de drept al numărului). În absenţa transmiterii de către furnizorul donor a acestui răspuns, procesul de portare este, în cele din urmă, anulat de baza de date centralizată.

De la lansarea portabilităţii, au fost portate peste 4,2 milioane de numere de telefon, dintre care peste 3,5 milioane de numere de telefonie mobilă şi aproape 700.000 de telefonie fixă.

ANCOM pune la dispoziţia utilizatorilor pentru informare site-ul www.portabilitate.ro, unde utilizatorii pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon sau pentru a anula procesul de portare, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT