Un nou sezon din serialul „Vikingii”, din 30 noiembrie la History

Un nou sezon din serialul “Vikingii” va fi difuzat de televiziunea History începând din 30 noiembrie, în fiecare joi, de la ora 21.00, aceasta fiind prima dată când lansarea în România are loc la doar o zi după premiera din Statele Unite ale Americii.
Romania TV
02 nov. 2017, 08:44
Un nou sezon din serialul

De-a lungul a zece episoade, telespectatorii vor putea urmări clădirea unor alianţe surprinzătoare, dar şi trădări neaşteptate care au loc pe măsură ce vikingii luptă să cucerească lumea, informează History.

Fanii serialului „Vikingii” se vor putea bucura pe 30 noiembrie de două episoade din noul sezon, urmând ca din luna decembrie să urmărească un episod pe săptămână.

În acest sezon, cel de-al cincilea al producţiei, se declanşează războiul civil, după fratricidul cu care s-a încheiat sezonul precedent. Uciderea lui Sigurt de către fratele său, Ivar, pregăteşte terenul pentru bătăliile care vor urma. Fiii lui Ragnar – Bjorn, Ivar, Ubbe şi Hvitserk – pun la cale următoarele mişcări după răzbunarea morţii tatălui lor. În continuarea noii serii, Ivar Fără Os îşi afirmă supremaţia asupra Marii Armate Păgâne, în timp ce Lagertha domneşte ca regină în Kattegat. Mai mult, Bjorn îşi urmează destinul pe Marea Mediterană şi Floki, care jeleşte moartea soţiei sale, Helga, porneşte pe mare lăsându-şi soarta în mâinile zeilor, potrivit news.ro.

Aclamată de criticii de pretutindeni, drama „Vikingii” este una dintre producţiile preferate ale creatorului şi scenaristului Michael Hirst, laureat şi nominalizat la premiile Emmy şi Golden Globe. Hirst a declarat că iubeşte această producţie „nu numai pentru implicarea şi creativitatea celor care o realizează, dar mai ales pentru spiritul care o alimentează”, acesta fiind „unul dintre cele mai dinamice şi autentice seriale” în care a fost implicat.

Printre protagoniştii din sezonul al cincilea al serialului se regăsesc actori cunoscuţi, precum Jonathan Rhys Meyers, care s-a alăturat acestei noi serii în rolul episcopului Heahmund, împreună cu vedetele serialului: Katheryn Winnick (Lagertha), Gustaf Skarsgård (Floki), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără Os), Jordan Smith (Ubbe) şi Marco Ilso (Hvitserk).

History, principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK, a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile History şi History HD sunt disponibile prin Akta-DCS, Digi, iNES IPTV, Orange TV, Telekom şi UPC.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT