Accident Suceava. Moartea celor cinci tineri i-a şocat pe poliţiştii care au ajuns la faţa locului

Tragedia din Suceava în care şi-au pierdut viaţa cinci tineri a impresionat o ţară întreagă. Extrem de afectaţi au fost şi poliţiştii şi pompierii care au ajuns la faţa locului şi au văzut trupurile mutilate ale celor cinci. La scurt timp după imaginea tulburătoare, purtătorul de cuvânt al IPJ SUCEAVA, Ionuţ Epureanu, a postat un mesaj cutremurător adresat tuturor părinţilor.
Alina Costache
02 nov. 2017, 11:21
Accident Suceava. Moartea celor cinci tineri i-a şocat pe poliţiştii care au ajuns la faţa locului

„Tu ştii ce mai face şi pe unde umblă copilul tău?” este întrebarea lansată în spaţiul public de către purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava. Ionuţ Epureanu a avut misiunea de a le da familiilor vestea cumplită despre moartea celor cinci tineri care au ars de vii în accidentul din Suceava.

Bărbatul a fost marcat de faptul că părinţii nici măcar nu ştiau unde le sunt copiii la ora aceea.

„Dumnezeu să-i odihnească pe cei cinci îngeri care s-au ridicat prea devreme la ceruri” aşa şi-a încheiat bărbatul mesajul postat în spaţiul public.

Cei cinci tineri au murit, miercuri dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion şi a luat foc. Aceştia se întorceau acasă după ce petrecuseră de Hallowen. În accident a fost implicat şi un al treilea autoturism.

Citeşte şi Cinci oameni au murit carbonizaţi într-un grav accident petrecut la Suceava. Victimele se întorceau de la o petrecere de Halloween

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Scouterii italieni, cu ochii pe FC Argeș – Dinamo: „Are ADN de fotbalist!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT