17.000 de dosare privind obţinerea cetăţeniei ungare, finalizate în Covasna

Circa 17.000 de dosare privind obţinerea cetăţeniei ungare au fost finalizate, până în prezent, în centrele pentru democraţie din judeţul Covasna, iar numărul persoanelor care s-au prezentat la aceste birouri pentru a obţine informaţii în acest sens a fost aproape dublu în iulie faţă de iunie şi mai.
Romania TV
02 aug. 2012, 13:36
17.000 de dosare privind obţinerea cetăţeniei ungare, finalizate în Covasna

Conducătorul Centrului pentru Democraţie din Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a declarat, joi, că, în luna iulie, la centrul din Sfântu Gheorghe s-a putut observa o creştere a numărului persoanelor care vor să obţină cetăţenia ungară, faţă de iunie şi mai.

Nemes a spus că, în iulie, în medie 70-80 de persoane s-au prezentat zilnic la biroul din reşedinţa de judeţ pentru a obţine informaţii de la angajaţii centrului cu privire la actele şi demersurile necesare pentru obţinerea cetăţeniei ungarie, iar în iunie şi mai s-au prezentat în medie 40-50 de persoane.

Potrivit sursei citate, în judeţul Covasna, la cele patru centre pentru democraţie, respectiv din oraşele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna, au fost finalizate, până în prezent, aproximativ 17.000 de dosare privind obţinerea cetăţeniei ungare.

Nemes a spus că cele mai multe dosare, respectiv peste 8.000, au fost finalizate la centrul din Sfântu Gheorghe.

În Covasna, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Tamas Sandor, a fost printre primii care au depus jurământul pentru cetăţenia ungară.

DailyBusiness
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
Spynews
Fostul președinte al lui Adrian Mutu, Alain Orsoni, a fost împușcat mortal la înmormântarea mamei sale: ”Era un om extraordinar”
Fanatik.ro
Gigi Becali a anunțat primul „11” pentru FC Argeș – FCSB. Cine va juca în locul lui Adrian Șut
Capital.ro
Doliu în muzica populară. A murit unul dintre cei mari artiști din România. A impresionat-o chiar și pe Maria Tănase
Playtech.ro
Contestația la impozit în 2026: unde se depune, ce documente îți trebuie și ce prevede legea
Adevarul
Macron insistă să negocieze cu Putin. Cum ar trebui decriptat la București planul Franței: „E liderul de care Europa avea nevoie”
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Cazul Mario Iorgulescu: Gică Hagi ”a făcut demersuri de urgență pentru avionul-ambulanță” care l-a scos din țară. Mihai Rotaru și Cosmin Olăroiu s-ar fi implicat și ei
MediaFlux
ANAF anunță noi reguli pentru persoanele fizice! Au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend