Bani de la buget şi drept de folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta pentru şeful Casei Regale a României – proiect depus la Parlament

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus, marţi, o iniţiativă legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României, care prevede alocarea de fonduri pentru susţinerea activităţii Casei regale şi atribuirea în folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României. Vă reamintim că Palatul Elisabeta a fost atribuit Regelui Mihai de statul român, în 2001, ca locuință pentru un fost șef de stat pe durata vieții.
Romania TV
09 nov. 2017, 13:12
Bani de la buget şi drept de folosinţă gratuită a Palatului Elisabeta pentru şeful Casei Regale a României - proiect depus la Parlament

Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă depusă de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu urmăreşte recunoaşterea personalităţii juridice pentru Casa Regală a României.

De asemenea, se urmăreşte recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, între atribuţiile căruia se află adoptarea Statutului Casei Regale a României, instituirea unui serviciu administrativ al Casei Regale a României, strict în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale publice, care să fie finanţat de la bugetul de stat, în limita alocării bugetare şi atribuirea în folosinţă gratuită (cu păstrarea dreptului de proprietate publică al statului) a Palatului Elisabeta, ca sediu al Casei Regale a României.

„Finanţarea cheltuielilor de funcţionare curentă ale Casei Regale a României se asigură de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin Hotărâre a Guvernului„, potrivit textului normativ.

Potrivit unui comunicat al Senatului, aceste prevederi vor asigura cadrul pentru o implicare şi mai intensă a Casei Regale în cadrul societăţii româneşti.

„Este nevoie, mai mult decât oricând, de o instituţie deasupra politicii partinice, în care românii să vadă un reper de echilibru şi continuitate”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului.

Cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului susţin că iniţiativa legislativă este o recunoaştere pentru modul în care Regele Mihai şi-a făcut datoria faţă de ţară.

„Suntem alături de Majestatea sa, Regele Mihai care se confruntă cu probleme grave de sănătate şi considerăm că această propunere legislativă reflectă recunoaşterea modului exemplar în care Majestatea Sa şi-a făcut datoria faţă de România şi, totodată, va încadra într-un mod predictibil şi constituţional continuitatea unei instituţii simbol a statului român”, se arată în documentul citat de Mediafax.

Palatul Elisabeta este reşedinţa oficială a Familiei Regale a României. Este locul în care se desfășoară majoritatea evenimentelor şi întâlnirilor publice ale membrilor Familiei Regale. Construit iniţial ca reşedinţă particulară Palatul Elisabeta nu a avut niciodată această destinaţie. După 23 august 1944 Regele Mihai va folosi Palatul până în decembrie 1947 pentru a reveni apoi în 2001 în această clădire pusă la dispoziţia Familiei Regale pe durata vieţii Regelui.

Arhitectura Palatului Elisabeta îmbină stilul maur cu cel brâncovenesc făcându-l unic între palatele Bucureştiului. Tânărul arhitect Corneliu Marcu a reuşit să ridice Palatul în doar un an, pe un teren al Parcului Herăstrău.

Decesul Regelui Mihai I aduce în discuție și reședința Alteței Regale, Principesa Margareta. Palatul Elisabeta a fost atribuit Regelui Mihai I de statul român, în 2001, ca locuință pentru un fost șef de stat pe durata vieții. Practic, după decesul Regelul Mihai I Familia Regală a României ar pierde dreptul de folosinţă a Palatului Elisabeta. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT