Tudor Chirilă, mesaj SFÂŞIETOR. „Din păcate, s-a stins într-o dimineaţă de noiembrie…”

Tudor Chirilă cinsteşte memoria tatălui său, jurnalistul sportiv Ioan Chirilă. Sub titlul „19 ani fără tata”, Tudor Chirilă, fiul jurnalistului sportiv Ioan Chirilă şi al actriţei Iarina Demian (79 de ani), a publicat pe blogul personal un text în memoria tatălui său.

„Acum 19 ani tata murea într-o dimineaţă de noiembrie. Între timp ziua asta a pierdut din durere şi a rămas un prilej de amintire. Colegii lui spun că a fost cel mai mare gazetar de sport din istoria României.

A scris 29 de cărţi despre fotbal şi alte sporturi. A muncit ca traducător în prima parte a vieţii lui, până să ajungă redactor la Sportul Popular.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

A avut o cronică duminicală la radioul naţional. Vocea lui era inconfundabilă, la fel cronicile. S-a folosit de o cultură vastă ca să impună un stil unic în care sportul devenea mereu pretext pentru literatură. Cred că a suferit pe ascuns pentru că viaţa l-a împiedicat să ajungă scriitor.

Alte articole

Ionuț Chirilă, antrenor la CS Dinamo pe bani publici, reconfirmă că este doar o glumă a fotbalului. ZERO BARAT la rezultate, 12 goluri încasate în trei jocuri, dar outfit de mii de euro și potop de reproșuri și înjurături. La atitudinea de ”rezist” fără cauză, îi face concurență fratelui Tudor Chirilă!

Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. Iulia Mîzgan dezvăluie cum a luat o țeapă de 30.000 de euro: ”Nu am fost atentă, am semnat”

Viaţa am fost noi, copiii lui pe care a trebuit să-i crească. A fost un tată la care ne-am uitat mereu în sus, deşi el era atât de aproape de noi”, a scris Tudor Chirilă.

Tudor Chirilă subliniază că tatăl său a fost, mai presus de toate, „un om bun, generos şi modest care nu se sătura să înveţe”, însă el susţine că „nu a reuşit să moştenească nici generozitatea, nici bunătatea lui, cu atât mai puţin curiozitatea care l-a transformat într-un personaj atât de luminat”.

„Mai devreme vorbeam la telefon cu mama şi ne întrebam ce rost au toate cuvintele astea. Pe nimeni nu mai interesează cine a fost tata. Cărţile lui vor fi date uitării. O vreme durerea a fost motorul care ne-a ajutat să-i conservăm şi prelungim imaginea. După premii (cele şase ediţii ale Premiilor „Ioan Chirilă” acordate celor mai buni jurnalişti de sport – n.r.) numele tatei a fost rostit din ce în ce mai rar. Aşa că tot ce scriu acum nu mai are sens decât pentru mine şi pentru cei din ce în ce mai puţini cu care tata a împărţit timp”, a mai scris Tudor Chirilă.

Artistul împărtăşeşte şi câteva dintre amintirile pe care le are cu tatăl său: „Deschidea uşor uşa camerei mele doar ca să verifice dacă citesc şi o închidea imediat, la fel de încet, cu delicateţe şi un zâmbet satisfăcut pe faţă. Bărbatul care m-a ţinut strâns în braţe în timpul cutremurului din ’77 (poate de la strângerea aia puternică nu mi-e mie frică de cutremure). Acelaşi tata care cobora din bloc cu paşii uşor târşâiţi douăzecişidoi de ani mai târziu ca să vadă maşina formaţiei, să schimbe două vorbe cu colegii mei din Vama Veche şi să-i spună drum bun lui fi’su. Umbra impunătoare şi grea care îşi făcea loc timid în somnul meu de dimineaţă şi mă trezea ca să merg la şcoală. Ouăle năclăite în crutoane şi ceaşa mare de cacao cu lapte. Îndemnul sever care mă făcea să mă gândesc la ceai: – Mestecă ce-ai în gură. Ghiozdanul. Pe tata nu am apucat să-l văd cum moare. Nu l-am ţinut de mână, nu ne-am luat rămas bun. Şi cred că e mai bine aşa. De puţin timp am început să mă gândesc că pentru tatăl care pleacă e infinit mai greu decât pentru fiul care rămâne. Au trecut nouăsprezece ani fără tata. Nouăsprezece ani cu tata”.

Pe 21 noiembrie 1999, presa sportivă din România suferea o pierdere grea şi ireparabilă: Ioan Chirilă, cel mai important reprezentant al breslei, părăsea această lume la 74 de ani.