Dani Oţil, anunţ SFÂŞIETOR. "Nu mai e, s-a stins..."

Dani Oţil a povestit cum s-a stins din viață un baietel pe care l-a îndragit și care înainte să moară i-a lăsat cea mai frumoasă amintire.

„Am adunat in viata asta povesti care nu pot fi spuse in interviuri. Pe asta o las aici, pentru ca are legatura cu oamenii astia minunati care au avut un gand de aur. O las aici, pentru că o scriu. Am incercat sa o spun. Nu o pot duce la sfarsit. Era o vreme cand nu se prea vorbea despre cancer sau boli grave la tv, mai ales daca erau copii implicati. Pornise boomul ala mediatic. Pe post se inghesuiau sute de vedete facute peste noapte. Internetul incepuse sa bata tv-ul si „vedetele” se inmulteau exponential. Ne-am incapatanat sa povestim saptamani la rand despre lupta cu boala a unor oameni. Am dat la schimb ziarelor subiecte de cancan pe asigurarea ca vor scrie si despre situatia bolnavilor. Suna cinic, dar altceva nu aveam de dat la schimb. Ziarele cereau doar lipeli, sex, despartiri, scandal. Intr-una din vizitele mele la centru s-a agatat de piciorul meu un baietel. O sa ii spunem Matei. S-a agatat si nu mi-a dat drumul pana nu mi-a aratat toate colturile cladirii. Era de departe cel mai energic copil de acolo. Altii stateau la pat, cu branule. Unii se jucau in liniste. El nu. Matei era un bulgare de zambete și de viata. Am aflat inainte sa plec ca avea o forma de cancer rara la copii.

Mi-am pus o mie de intrebari pe drum: cum, de ce…de ce el… Peste ceva timp m-au anuntat ca mai multi copii din acel centru ne-au trimis niste tablouri facute chiar de ei, in semn de multumire. Coletul a facut ceva pe drum… dar intr-un final, a ajuns. Matei a facut special pentru mine un tablou: era un far, pe malul marii. Aș fi patetic sa dezvolt ce inseamna un far… sau cum simbolizeaza el speranta pentru cei de pe apa. Era un tablou. Mi l-a înmânat un adult de la centru. Avea lacrimi in ochi. Mi-a spus: „Matei ti-a trimis farul asta. Sa il pui bine. Din pacate Matei nu mai e. El s-a stins. A ramas doar farul”.

A ramas doar farul. O să mă urmareasca toata viata. Farul și luminitele pe care ma punea Matei sa le numar pe tavan, cand stateam amandoi tolaniti cu fata in sus pe un pat de apa din clinica. Asta e o poveste cu un final prea trist. Exista multe altele ce nu se vor termina asa. Uneori ne gandim la chinul pacientului si uitam ca in jur, sunt poate mult mai chinuiti si mai macinati parinti, frati, surori… A venit momentul sa ne gandim”, a scris Dani Oţil.

Alte articole