Svastică uriaşă din perioada nazistă descoperită în Germania

O svastică uriașă ce datează din perioada nazistă, descoperită la începutul acestei săptămâni în incinta unei arene sportive din orașul Hamburg, a fost distrusă de autoritățile germane în cursul zilei de vineri.
Iulian Tudor
24 nov. 2017, 19:07
Svastică uriaşă din perioada nazistă descoperită în Germania

Pentru a sparge în mai multe fragmente acea structură uriașă din beton, ce avea dimensiunile de 4 metri x 4 metri, muncitorii germani au utilizat mai întâi un excavator. Apoi, o presă hidraulică a fost atașată de partea frontală a excavatorului, pentru a sparge acele fragmente în bucăți mai mici.

Muncitorii germani au început săpăturile marți, pentru a face loc unei construcții care va adăposti noile vestiare ale unui teren de sport din Hamburg. La puțin timp după debutul lucrărilor, ei au descoperit o svastică uriașă, îngropată la o adâncime de aproximativ 40 de centimetri, a dezvăluit Joachim Schirmer, directorul clubului sportiv Billstedt-Horn, potrivit Agerpres.

Joachim Schirmer spune că acel teren de sport a fost locul în care a fost amplasat un monument nazist, ce a fost demontat la începutul anilor 1970.

Reprezentanții Biroului de conservare a monumentelor, care administrează astfel de descoperiri, au fost informați la scurt timp după identificarea svasticii.

„Ar trebui îndepărtată cât mai repede posibil”, a declarat o purtătoare de cuvânt a acestui birou, marți, adăugând că păstrarea svasticii ar putea să îi atragă în regiune pe simpatizanții mișcărilor de extrema dreaptă. Afișarea unor simboluri naziste este ilegală în Germania.

DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Filmul de pe Disney care este pe prima poziție. E o poveste captivantă la care se pot uita copiii, dar și adulții
Capital.ro
Schimbare pentru românii cu buletin! Se aplică în toată UE începând de anul viitor
Playtech.ro
Schimbare importantă pentru locatarii de blocuri: Cum vor fi convocați de acum proprietarii la ședințele asociației
DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Adevarul
Mărturia unui mercenar cubanez care a dezertat din armata rusă: „Ne loveau pentru a scoate frica din noi”
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Când râsul provoacă haos. Gluma care a declanșat criza hârtiei igienice
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Accident naval în Tulcea, pe brațul Sulina! Cinci persoane au ajuns la spital, după ce o barcă a intrat în mal
Cancan.ro
BREAKING! Ilie Bolojan taie pensiile speciale: Vor fi ATACATE! A făcut anunțul bombă în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Marius Baciu i-a atras atenția lui Vlad Chiricheș, după gafele comise de veteran, în meciul cu CFR: ”Se vedea că...
Capital.ro
Marea actriță ne-a părăsit. Era cea mai frumoasă: A devenit o stea pe cer
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
O fetiță de 9 ani a îndurat șase ore de chin până când a murit. Propria mamă a lăsat-o în mașină, în soare, cât ea era la muncă
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
A crescut vârsta de pensionare din iulie 2025! Lovitură dură pentru seniori
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pion într-un joc diplomatic controversat. Ce s-a întâmplat cu femeia vândută de Nicolae Ceușescu unui canibal african