REMANIERE mai amplă. Vor fi schimbaţi şi miniştrii de Externe şi Justiţie

USL ia în calcul o remaniere mai largă a Guvernului, un scenariu posibil fiind numirea lui Titus Corlăţean la Externe, a lui Radu Stroe la Administraţie şi a lui Mircea Duşa la Interne. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de Mediafax, Justiţia ar urma să fie preluată de PNL sau de un tehnocrat, iar Andrei Marga să devină ambasador în Germania.
Romania TV
06 aug. 2012, 08:52
REMANIERE mai amplă. Vor fi schimbaţi şi miniştrii de Externe şi Justiţie

Conform surselor citate, un scenariu posibil, în actualul context, luat în calcul în USL, este remanierea mai multor miniştri.

Astfel, Titus Corlăţean, actual ministru al Justiţiei, ar putea prelua şefia Ministerului de Externe, Andrei Marga urmând să devină ambasador în Germania.

De asemenea, Radu Stroe ar putea deveni şef la Administraţie, iar Mircea Duşa ar putea prelua portofoliul Internelor.

Justiţia ar urma să revină unui liberal sau să fie preluată de un tehnocrat din afara partidului, cel mai probabil de un avocat, au menţionat sursele.

Conform dcnewsDan Șova, senator PSD, ar putea fi numit la Justiție.

Un alt nume vehiculat pentru acest portofoliu este cel al senatorului Ioan Chelaru. 

Luni, de la ora 16.00, social-democraţii se vor reuni în şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Scandal uriaș sub ochii lui Florin Tănase în Cipru! Antrenorul său a fost eliminat, iar fanii au aruncat cu sticle spre arbitri. Video
Capital.ro
Este proprietatea ta, dar nu poți face orice. Ce spune legea despre copacii din curte
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Povestea româncei care a lăsat Wall Street pentru a negocia viitorul cu giganții tech. „Muzica de pe YouTube sau Spotify are la bază contractele pe care eu le-am negociat“
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Becali l-a ofertat pe componentul Generației de Aur, dar acesta a refuzat să vină la FCSB
MediaFlux
1.200 de lei în plus la pensie. Casa de Pensii anunță categoria de români care primește mai mult
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului