Hochei de performanţă cu miros de burgeri VIDEO

Echipa de hochei CSM Dunărea din Galaţi se antrenează pe pantinoarul dintr-un mall din Brăila, printre magazine şi fast-fooduri.
Romania TV
06 aug. 2012, 11:33
Hochei de performanţă cu miros de burgeri VIDEO

Deşi Galaţiul are un patinoar dotat cu instalaţii moderne de răcire, acesta nu poate fi folosit vara din cauza costurilor de întreţinere. Astfel, hocheiştii de la CSM Dunărea Galaţi, juniori şi o parte dintre seniori, se antrenează la Brăila, în mall.

Patinoarul de la mall este mai mic decât cel din Galaţi, dar sportivii sunt mulţumiţi că, în loc să se antreneze cu rolele pe asfalt, se pot antrena şi vara pe gheaţă, din două în două zile: lunea, miercurea şi vinerea.

„Posibilitatea tehnică de a avea gheaţă vara există, dar problema sunt cheltuielie cu întreţinea bazei sportive pe timp de vară, care s-ar tripla faţă de sezonul rece”, a explicat Constanţa Constantin, director SC Gospodărirea Urbană Galaţi.

Condiţiile de antrenament sunt mult sub cele de la patinoarul din Galaţi, dar la vreme de secetă e bună şi ploaia cu piatră. „La Brăila am găsit un petec de gheaţă pe care putem să ne antrenăm. Nu avem mantinelă, ne ferim să tragem la poartă deşi avem porţi fiindcă se pot întampla pagube şi le suportă antrenorul”, a explicat Cristi Munteanu, antrenorul lotului de juniori de la CSM Dunărea.

Până când Primăria Galaţi va găsi o soluţie, tinerii hocheişti vor face naveta. Per total, costurile legate de antrenament se ridică lunar la câteva sute de lei pentru fiecare sportiv.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
A semnat cu Dinamo pe 3 ani, după ce a fost aproape de revenirea la FCSB: ”Cea mai bună alegere”
Capital.ro
Miliarde în joc: piața ambalajelor inteligente și expansiunea care nu se vede la raft
Playtech.ro
Ce salarii au nepalezii, srilankezii și indienii în țările lor. De aceea aleg să muncească în România
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Trei minori și părinții lor, transportați de urgență la spital! Căruța în care se aflau a fost spulberată de o mașină, în Târgoviște
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur recunoaște: ”Mircea Lucescu mi-a mai dat câte o palmă! Tot timpul îmi spunea: «Copilul meu...»”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?