PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Ploaie, lapoviţă şi ninsoare în aproape toată ţara, atenţie şi la polei

În următoarele trei zile soarele va sta ascuns printre nori şi în mare parte a teritoriului României va ploua. De asemenea, în multe părţi ale ţării se vor semnala ninsori.
Romania TV
02 dec. 2017, 14:54
PROGNOZA METEO PE TREI ZILE. Ploaie, lapoviţă şi ninsoare în aproape toată ţara, atenţie şi la polei

Duminică, vremea va fi închisă şi temporar vor fi precipitaţii în toată ţara. În estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei va ploua, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, local mai însemnate cantitativ şi cu depunere de strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp, cu precădere în sudul ţării şi în zona de munte. Izolat se va semnala polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, precum şi în sudul teritoriului, îndeosebi în prima parte a zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 12 grade, mai ridicate pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -4 şi 4 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-est.

Şi la Bucureşti, duminică, vremea se va menţine în general închisă, va ploua mai ales în cursul zilei, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 5 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade.

Luni, în ţară, vremea va fi rece mai ales dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nord-vest şi centru şi 8 grade pe litoral, iar cele minime între -8 şi 0 grade. Cerul va fi mai mult noros în regiunile intracarpatice, unde vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile vor fi posibile izolat. La munte va ninge. Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăşi 60…70 km/h în zona de munte, iar pe creste 80…90 km/h, spulberând zăpada. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Luni, la Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va situa în jurul a 6 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade.

Marţi, în ţară, vremea va fi rece, mai ales dimineaţa şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 grade în estul Transilvaniei şi 1 grad pe litoral. Cerul va fi mai mult noros în vestul, centrul şi nordul ţării, unde vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. La munte va ninge. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar precipitaţiile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vest şi în est şi pe crestele montane înalte.

Şi la Bucureşti, marţi, cerul va fi temporar noros, iar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Dan Șucu, investiție unică în România după modelul Barcelonei! Capitolul la care Rapidul joacă deja în Champions League
Capital.ro
Alertă de viituri în România! Opt județe, sub cod galben. Râurile pentru care hidrologii au emis avertizarea
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mesajul transmis de Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu după ce o angajată și-a pierdut viața. Daniela avea doar 56 de ani
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Salariații ar putea scăpa de plata CASS pentru venituri suplimentare. Ce prevede noul proiect depus în Senat
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România