Uniunea Europeană întocmeşte LISTA NEAGRĂ a paradisurilor fiscale. Care sunt ţările identificate

”Am adoptat astăzi (marţi) la nivelul UE o listă cu state care nu fac ceea ce este necesar în lupta împotriva evaziunii fiscale. Această listă, care este o listă neagră, conţine 17 state”, a anunţat ministrul francez al Finanţelor Bruno Le Maire în faţa jurnaliştilor, în marja reuniunii.

Potrivit unei surse europene, cele 17 ţări care figurează pe lista neagră sunt: Bahrain, Barbados, Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite (EAU), Grenada, Guam, Insulele Marshall, Macao, Mongolia, Namibia, Palaos, Panama, Samoa, Samoa americană, Santa Lucia, Trinidad şi Tobago şi Tunisia.

”Există 47 de ţări pe o listă gri”, ţări care au luat măsuri ce trebuie urmărite, a adăugat Le Maire.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

Marocul şi Capul Verde ar fi putut să apară pe lista neagră, însă în urma unor discuţii, marţi dimineaţa, ele au ajuns pe lista gri, a precizat o sursă europeană citată. Ele au transmis angajamente foarte recent.

Alte articole

Cât va costa un an de vechime la pensie de la 1 iulie. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii

Astrele favorizează marile povești de dragoste. Cele 6 zodii care pot trăi o transformare emoțională uriașă în timpul tranzitului lui Venus în Rac

Elveţia se află, de asemenea, pe lista gri, potrivit acestei surse.

Lista este mult mai mare ca cea publicată de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care a criticat în această vară o singură ţară – şi anume Trinidad şi Tobago.

Până în ultimul moment, lista UE, foarte aşteptată în urma scandalurilor recente care au dezvăluit diverse sisteme de evaziune fiscală, a făcut obiectul unor negocieri între statele membre.

Conform regulilor europene cu privire la chestiuni fiscale, Cei 28 este necesar să se înţeleagă în unanimitate asupra numelui ţărilor pe care le introdus pe o listă neagră.

FĂRĂ NAIVITATE

Între cei care au decis să se plieze solicitărilor UE, ţările dezvoltate au termen până la sfârşitul lui 2018 să o facă, iar ţările în curs de dezvoltare până la sfârşitul lui 2019.

Înaintea reuniunii miniştrilor, comisarul Pierre Moscovici a ”invitat ţările membre să nu dea dovadă de naivitate cu privire la angajamentele asumate, să se asigure că sunt respectate şi să introducă sancţiuni descurajatoare, pentru că este necesar să fie menţinută presiunea asupra ţărilor terţe”.

”Principiul sancţiunilor este adoptat”, a dat asigurări Bruno Le Maire după reuniune.

”Eu am cerut, de asemnea, în această (marţi) dimineaţa Comisiei Europene (…) să definim, acum, rapid, care sunt sancţiunile ce vor viza aceste 17 state”, a adăugat el.

”Aceste sancţiuni reprezintă totodată o problemă de credibilitate a Uniunii Europene”, a insistat el.

Cei 28 de miniştri UE au întâmpinat într-adevăr dificultăţi în a se pune de acord asupra acestei probleme.

Un prim bloc, alcătuit din Franţa, Comisia Europeană, Belgia, Austria, Germania, România, Italia, Spania, Portugalia şi Slovenia promovează sancţiuni dure.

Alt bloc – Luxemburg, Regatul Unit, Malta, Suedia, Irlanda, Olanda, Lituania, Finlanda şi Grecia – pledează în favoarea unor ancţiuni mai suple, care să treacă printr-o supraveghere sporită a ţărilor vizate.

Lista neagră este necesar să fie actualizată cu regularitate.

Susţinute de Comisia Europeană – care îndeamnă de doi ani la stabilirea acestei liste – cele 28 de state membre UE au examinat atent un total de 92 de jurisdicţii – state şi teritorii – susceptibile să aibă probleme – uneori nişte insule miniscule – din perspectiva a trei criterii.

– primul este transperanţa fiscală: practică ele sau nu schimbul automat de informaţii?

– al doilea este echitatea fiscală: aplică ele sau nu, de exemplu, măsuri fiscale preferenţiale prejudiciabile?

– al treilea: pun ele în aplicare sau nu măsurile OCDE împotriva optimizării fiscale agresive?

La momentul elaborării criteriilor, anumite state membre UE au pledat ca un nivel de impozitare zero al societăţilor să fie, de asemenea, luat în calcul, însă altele – precum britanicii – s-au opus.

Ceii 28 s-au înţeles într-un final, în februarie, ca nivelul de impozitare zero să identificat ca un simplu ”indicator” în evaluarea unei jurisdicţii.