Senatul a aprobat Legea pentru construirea unui monument dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă privind construirea unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial, iniţiată de senatorii PSD Mihai Fifor şi Dorel Căprar, alături de Silviu Vexler – deputat al Minorităţilor.
Filip Stan
18 dec. 2017, 18:20
Senatul a aprobat Legea pentru construirea unui monument dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România

Propunerea legislativă a fost adoptată în unaminitate şi are ca obiect de reglementare construirea, în Bucureşti, a unui monument comemorativ dedicat eroilor evrei care şi-au dat viaţa pentru România în Primul Război Mondial.

Acest monument va fi dat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, urmând ca stabilirea amplasamentului, construirea şi inaugurarea acestuia să se realizeze de către aceeaşi instituţie, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, cu consultarea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic.

Potrivit expunerii de motive, construirea acestui monument va contribui la „punerea în valoare a faptelor eroice realizate pentru apărarea României, la dezvoltarea identităţii naţionale şi a respectului faţă de Armata Română, la combaterea xenofobiei şi antisemitismului, a clişeelor şi percepţiilor eronate, dar şi la promovarea sacrificiului eroilor evrei în războiul de reîntregire a României”.

De asemenea, parlamentarii susţin că monumentul va avea un rol decisiv în corectarea unei nedreptăţi istorice.

„Având în vedere situaţia din perioada Primului Război Mondial în care, deşi nu primiseră cetăţenie, evreii din ţara noastră au luptat cu vitejie pentru România, construirea acestui monument va reprezenta un simbol al recunoştinţei pentru cei care au adus jertfa supremă pentru România, pentru poprul român şi va avea un rol determinant în corectarea unei nedreptăţi istorice”, explică aleşii, potrivit Mediafax.

Potrivit textului legislativ, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora un proiect de hotărâre a Guvernului privind înscrierea monumentului în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

„Fondurile necesare realizării monumentului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale. Finanţarea monumentului se poatea realiza şi cu fonduri provenite din alte surse, potrivit legii”, prevede un amendament adoptat de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În cazul acestui proiect legislativ, Senatul este prima Cameră sesizată.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat