Instanţa supremă a decis să sesizeze CCR privind legile justiţiei

Adunarea generală a ÎCCJ a decis joi să sesizează Curtea Constitutionala în legatură cu modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraților. Decizia vine după ce Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Romania TV
21 dec. 2017, 11:07
Instanţa supremă a decis să sesizeze CCR privind legile justiţiei

Potrivit dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru: judecarea recursurilor în interesul legii; soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare”.

Legea prevede că CCR „se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei”.

Plenul Senatului dezbate, joi, legea de funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, cea mai controversat modificare fiind cea privind statutul Inspecţiei Judiciare.

Comisia specială pentru legile Justiţiei a adoptat, marţi seara, Raportul, cu amendamente, la proiectul care modifică Legea 317/2004 privind CSM, Inspecţia judiciară rămânând în cadrul CSM. Comisia nu a adus modificări la forma adoptată de Camera Deputaţilor în ceea ce priveşte Inspecţia judiciară, care va funcţiona ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM.

PSD a renunţat astfel la introducerea articolului care prevede înfiinţarea Consiliului Naţional de Integritate a Judecătorilor şi Procurorilor, precum şi la ideea ca Inspecţia Judiciară să devină o instituţie autonomă aflată sub controlul acestui Consiliu de Integritate.

Alte două legi din pachetul de justiţie, cea privind statutul magistratului şi organizarea judiciară, au fost deja adoptate de Senatul României, for decizional.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Dinamo, „campioana” rasismului din SuperLiga! Avalanșă de plângeri la CNCD. Cum stau FCSB, Rapid sau Craiova
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT