Scandalul listelor: „Căbulea i-a cerut lui Manoloiu să scrie că nu-şi asumă numărul alegătorilor”

Secretarul de stat în MAI Ioan Nicolae Căbulea a dispus ca şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Manoloiu Constantin, să întocmească actul oficial, conform căruia MAI nu-şi poate "asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente, informează Parchetul Instanţei supreme.
Romania TV
08 aug. 2012, 14:12
Scandalul listelor:

Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au dispus, la data de 8 august 2012, începerea urmăririi penale faţă de Ioan Nicolae Căbulea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată prevăzută de art.248 raportat la art.248 indice 1 Cod penal.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, învinuitul, la data de 1 august 2012, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, respectiv de asigurare a continuităţii conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în temeiul funcţiei deţinute„, precizează Ministerul Public.

Astfel, învinuitul Ioan Nicolae Căbulea a dispus învinutului Manoloiu Constantin – chestor de poliţie şi director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – să întocmească un act oficial, respectiv adresa nr.3479199, conform căreia MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente. De asemenea, în data de 2 august 2012 învinuitul Ioan Nicolae Căbulea a semnat adresa oficială nr.74619/VPD către Curtea Constituţională a României prin care a transmis înscrisul menţionat, care a fost întocmit din dispoziţia sa, prin încălcarea legislaţiei în materie”.

„Încălcările dispoziţiilor legale în materie sunt evidente, întrucât potrivit art.5 din HG 682/07.07.2012, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, selectează şi prelucrează datele privind cetăţenii cu drept de vot, tipăreşte şi pune la dispoziţia primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, şi copii de pe acestea, în 3 exemplare, iar învinuitul Ioan Nicolae Căbulea, chestor principal de poliţie, secretar de stat, şef al Departamentului ordine şi siguranţă publică din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor a făcut parte, pe întreaga desfăşurare a referendumului naţional, din Comisia Tehnică Centrală înfiinţată prin hotărârea Guvernului României sus-menţionată”, arată sursa citată.

Secretarul de stat în MAI Ioan Nicolae Căbulea a fost audiat miercuri, fiind pus ofiocial sub acuzare. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
De ce nu-l vrea, de fapt, Mihai Stoica pe Marius Șumudică antrenor la FCSB: „Acolo s-a rupt totul!”
Capital.ro
Prețuri carburanți miercuri, 29 aprilie. Benzina și motorina s-au scumpit din nou. Cât plătesc șoferii înainte de 1 Mai
Playtech.ro
Legea salarizării la stat 2026. Cine pierde, cine câștigă şi care este cel mai negru scenariu
Adevarul
China construiește mașina de „unică folosință”. Cât costă un astfel de vehicul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | „Lucrurile erau deja împărțite!” Ce s-a întâmplat, de fapt, între Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de divorț. Dezvăluirile avocatului Adrian Cuculis
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O doctoriță de 42 de ani din București, găsită spânzurată de aparatul de aer condiționat. Aceasta ar fi rămas fără loc de muncă în urmă cu câteva luni
iamsport.ro
Un club din SuperLiga ar urma să fuzioneze cu altă echipă, iar mai mulți membri ai Generației de Aur ar fi așteptați să semneze: ”Ăsta e următorul pas”
MediaFlux
PAPARAZZI Soția lui Dan Petrescu, aproape de marele antrenor! Adriana Petrescu a rămas alături de fiica sa în România
stirilekanald.ro
De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR