Sfântul Ştefan, primul martir creştin, serbat în a treia zi după Naşterea Domnului

Sfântul Ştefan, primul martir al Bisericii, este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Naşterea Domnului.
Romania TV
27 dec. 2017, 06:18
Sfântul Ştefan, primul martir creştin, serbat în a treia zi după Naşterea Domnului

„Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron”, scria Irina Nicolau în „Ghidul sărbătorilor româneşti”.

Potrivit istoricului, Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel”.

Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan a fost unul dintre cei şapte diaconi aleşi, din rândul evreilor elenişti, de către Sfinţii Apostoli din Ierusalim, din motive pastoral misionare, potrivit basilica.ro. Sfântul Ştefan a ajutat la împărţirea zilnică a bunurilor, în special a hranei. El s-a bucurat de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit arhidiacon. Era iudeu de neam, după cum însuşi mărturiseşte în cuvântul de apărare rostit în faţa Sinedriului, deşi numele sâu este de origine greacă, însemnând „coroană”. 

Sfântul Ştefan era un bun cunoscator a Vechiului Testament, precum şi a învăţăturilor Mântuitorului Isus Hristos.

A atras mânia evreilor pentru că făcea minuni pentru popor şi a fost judecat de Sinedriu pentru că ar fi rostit cuvinte de blasfemie la adresa lui Moise. 

Sfântul Ştefan a fost scos afara din cetate şi omorât cu pietre, devenind astfel primul martir creştin. Potrivit traditiei, trupul sau a fost înmormântat într-o peşteră de Gamaliel.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT