Johannis confirmă că a discutat cu Ponta să intre în Guvern. Vezi pe ce post

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, spune că a discutat cu Victor Ponta "posibilitatea de a lucra în Guvern" şi că s-au "oprit un pic" asupra Ministerului Afacerilor Europene, dar "discuţia a mers repede mai departe", întrucât i-a explicat premierului că nu poate pleca imediat după ce sibienii l-au ales.
Romania TV
09 aug. 2012, 09:03
Johannis confirmă că a discutat cu Ponta să intre în Guvern. Vezi pe ce post

Klaus Iohannis a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că a întâlnirea de luni cu premierul Victor Ponta fusese stabilită din săptămâna de dinaintea remanierii, transmite corespondentul Mediafax.

„Esenţa discuţiei am comunicat-o şi noi, şi Guvernul, a fost vorba despre proiectele Sibiului. Fiind ziua în care s-a remaniat Guvernul, evident că am discutat şi această chestiune şi pot să confirm că am discutat şi posibilitatea de a intra în Guvern, adică să intru eu în Guvern. Nu am discutat nici atunci, nici altă dată postul de la Externe, nici de la Interne, nici de vreun alt post care a fost remaniat şi ocupat luni”, a afirmat primarul Sibiului.

El a spus că, în cadrul discuţiei, s-au „oprit un pic” asupra Ministerului Afacerilor Europene (MAEur).

„A fost o discuţie mai degrabă generală. Ne-am oprit un pic asupra unui post care ni s-a părut important, este vorba despre Ministerul Afacerilor Europene, dar discuţia a mers repede mai departe. Eu nu pot să plec acum din Sibiu, imediat după ce am fost ales de sibieni. Premierul a înţeles acest lucru şi cu asta discuţia a fost încheiată„, a explicat Iohannis.

Rugat să clarifice această afirmaţie, Iohannis a spus: „Am răspuns, ca oricine să înţeleagă, discuţia s-a terminat, aşa că rămân la Sibiu. Simplu.”

Întrebat ce se va întâmpla dacă Victor Ponta va rămâne premier din toamnă, Iohannis a răspuns: „Nu am discutat toată istoria omenirii din ziua de astăzi încolo”.

Klaus Johannis s-a întâlnit luni cu premierul Victor Ponta la Palatul Victoria şi, potrivit jurnaliştilor de la Turnul Sfatului, Ponta i-a propus lui Johannis un fotoliu de ministru. Johannis a confirmat propunerea, dar nu a vrut să facă, deocamdată, mai multe comentarii pe această temă. Potrivit jurnaliştilor de la Turnul Sfatului,  lui Johannis i s-ar fi propus postul de ministru de externe.

Premierul Victor Ponta a intervenit însă, la România TV, şi a negat că i-a oferit primarului Sibiului „funcţia de ministru de externe”.

Nu i-am propus domnului Johannis niciodată funcţia de ministru de Externe. E o minciună, nu este adevărat. Şi dacă o aflaţi de la mine, o veţi afla şi de la domnul Johannis. Nu am discutat niciodată cu domnul Johannis să fie ministru de externe, nu şi-a dorit aşa ceva”, a spus Ponta, la România TV.

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, declara, în 6 iulie, pentru MEDIAFAX, că a fost propus de premierul Victor Ponta pentru a fi membru în Curtea Europeană de Conturi de la 1 ianuarie 2013.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Jucătorul dat ca și rezolvat de FCSB a plecat în vacanță fără să semneze! Exclusiv
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Planta pe care mulți o consideră o buruiană, dar care poate proteja culturile de dăunători
Adevarul
Prințul Louis a furat din nou spectacolul la Trooping the Colour. Gesturile sale au devenit virale
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Fără CASS, dar și pensii și indemnizații mai mari. Anunțul zilei
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți