Lakhdar Brahimi, prezentat drept succesorul lui Kofi Annan ca mediator al ONU în Siria

Diplomatul algerian Lakhdar Brahimi a fost prezentat ca succesorul lui Kofi Annan ca mediator în Siria, potrivit declaraţiilor unor diplomaţi acordate joi.
Romania TV
10 aug. 2012, 06:31
Lakhdar Brahimi, prezentat drept succesorul lui Kofi Annan ca mediator al ONU în Siria

Annan a demisionat joi din funcţia sa de trimis special al ONU şi al Ligii Arabe în Siria, deplorând lipsa de susţinere a marilor puteri faţă de misiunea sa.

Potrivit acestor diplomaţi, numirea lui Brahimi ar trebui să fie anunţată la începutul săptămânii viitoare.

Annan, care a fost numit în luna februarie, va părăsi oficial postul său la sfârşitul lunii august.

Bahrimi, în vârstă de 78 de ani, a fost trimis special al ONU în diferite zone tensionate ale planetei şi a fost mediator în timpul rezoluţiei mai multor conflicte.

Fost ministru algerian de Externe, el a reprezentat în special ONU în timpul conflictului din Afganistan, între anii 1997 şi 1998, şi între anii 2001 şi 2004, după îndepărtarea talibanilor de la putere.
 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru duminică, 8 noiembrie. Cum va fi vremea la final de săptămână. Noaptea sunt așteptate ploi și lapoviță
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT