Stenograme: Un anume „V.” îi spunea lui Dobre „să fugim din acest grup infracţional organizat!”

Victor Paul Dobre îi spunea unui anume "V." că "Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob" şi că se pregăteşte "o nebunie întreagă", iar acesta îl întreba dacă nu ar fi mai bine să fugă "din acest grup infracţional organizat".
Romania TV
10 aug. 2012, 14:18
Stenograme: Un anume

Fostul ministru delegat pentru Administraţie îi spunea lui „V.”, într-o discuţie telefonică din seara zilei de 3 august, că a vorbit cu Daniel Chiţoiu, iar acesta l-a anunţat că Victor Ponta şi Crin Antonescu au hotărât că este mai bine să îşi dea demisia, potrivit referatului prin care procurorii cer avizul de urmărire penală pentru Victor Paul Dobre.

Dobre preciza că aceştia vor să dea o ordonanţă, „să facă o nebunie întreagă”, să nu voteze românii din străinătate, „să-i scoată de pe listele electorale permanente.

În acest moment al discuţiei, „V.” îl îndeamnă pe Victor Paul Dobre ca împreună să îşi dea „demisia de tot”. „Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!”, adăuga „V.”.

Procurorii redau discuţia telefonică dintre Dobre şi „V.”, care a avut loc în 3 august, la ora 20.53.

V.: Da, Victor!

Dobre Victor Paul: Salut! Azi, cât eram pe drum, a fost o video-conferinţă a înaltei conduceri cu filialele.

V.: Am auzit, da.

Dobre Victor Paul: Crin l-a re-mandatat pe Daniel. Vela, ăla de la Prahova şi Fenechiu m-au făcut zob: că n-am semnat, că nu am făcut, că nu ştiu ce.

V.: În teleconferinţă?! În video-conferinţă?

Dobre Victor Paul: În video-conferinţă, da.

V.: Cretini!

Dobre Victor Paul: Am vorbit cu Chiţoiu. Zic: «Daniele, ce ştii?» Zice: «Ştii că Crin şi cu Ponta au hotărât că e mai bine, nu ştiu ce». Zic: «Bine». Deci, eu cred că până duminică îmi dau demisia şi îmi văd de concediu.

V.: Mamă-mamă!

Dobre Victor Paul: Treaba lor ce vor face!

V.: Ce să zic?!

Dobre Victor Paul: Îţi spun eu ce vor: vor să dea Ordonanţe, să facă o nebunie întreagă.

V.: Nu pot să cred!

Dobre Victor Paul: Da, da! Să facă o Ordonanţă, să nu voteze ăia de afară, să-i scoată de pe liste, o nebunie întreagă.

V.: Victore, hai să vedem dacă nu ne dăm demisia de tot! Pe bune!

Dobre Victor Paul: Cum?

V.: Dacă nu cumva e bine să fugim din acest grup infracţional organizat! Pe bune!”.

Citeşte şi Dobre şi Rus, interceptaţi de procurori. Rus: Nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie

INTERCEPTĂRI: Funcţionarii din Gorj, la „curăţat” morţii din liste. „Rămân puţini olteni!”

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, mama lui Karim Adeyemi. În ce oraș superb din România s-a născut și ce facultate prestigioasă a urmat
Capital.ro
Curs valutar vineri, 24 iulie. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Topul celor mai căutate specializări la liceu în 2026. Ce profil au ales cei mai mulți elevi și ce situații atipice a scos la iveală repartizarea
Adevarul
Planul secret pentru „Santinela NATO” la Marea Neagră. Obstacolul neașteptat în calea României
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Imagini-bombă cu Simona Țăranu, care s-a refugiat într-un colț de paradis | GALERIE FOTO
MediaFlux
EXCLUSIV Primele imagini de la priveghiul actriței Adela Mărculescu. Trupul neînsuflețit, depus la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou“. Unde va fi înmormântată FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România