Risc ridicat de avalanşă în partea centrală a Masivului Parâng

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara avertizează turiştii asupra riscului ridicat de avalanşă din partea centrală înaltă a Masivului Parâng, pericolul fiind prezent şi în Masivul Vâlcan, unde zăpada de pe cornişe o poate lua la vale.
Romania TV
12 ian. 2018, 13:50
Risc ridicat de avalanşă în partea centrală a Masivului Parâng

„Riscul de avalanşă este de gradul 3-4 în zona de creastă din partea centrală a Masivului Parâng, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, dar şi pe văile adânci, unde pericolul este mare. Sunt cornişe foarte groase, stratul de zăpadă este compact, s-a mai tasat, dar vântul a bătut foarte tare. Din acest motiv s-au format plăci de vânt şi există riscul ca acestea să plece la vale”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Petroşani, Remus Popescu.

El a recomandat turiştilor care vin în staţiunea Parâng să nu plece pe trasee, mai ales că în zonă se anunţă ceaţă.

Pericolul de avalanşă este prezent şi în Masivul Vâlcan, în zonele în care s-au format cornişe de zăpadă care ar putea să plece atunci când sunt călcate de turiştii lipsiţi de experienţa traseelor pe timp iarnă.

„Zăpada este lipsită de coeziune şi se poate declanşa oricând o avalanşă pe aceste cornişe”, a explicat şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

Din cauza vremii capricioase, salvamontiştii din Straja recomandă turiştilor să rămână în staţiuni şi să întrebe la punctele Salvamont despre evoluţia vremii în cazul în care doresc să facă o drumeţie în afara zonelor schiabile.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Atac armat după un meci de fotbal! Un suporter argentinian a fost împușcat!
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România