Maşina unui şef din poliţie, incendiată. Prefectul cere măsuri urgente pentru identificarea persoanelor care au vandalizat maşina

Mașina comisarului Neculai Bodron, șeful Biroului Judiciar al Poliției din Roman a fost incendiată.
Romania TV
15 ian. 2018, 08:40
Maşina unui şef din poliţie, incendiată. Prefectul cere măsuri urgente pentru identificarea persoanelor care au vandalizat maşina

UPDATE. Prefectul judeţului Neamţ, Vasile Panaite, a cerut, luni, adoptarea unor măsuri urgente pentru identificarea persoanelor care au incendiat, duminică seară, autoturismul personal al unui ofiţer din cadrul Poliţiei municipiului Roman.

Panaite consideră că incidentul de duminică seară este „deosebit de grav” şi cere „toleranţă zero în astfel de cazuri”.

„Cer tuturor factorilor implicaţi în derularea anchetei să facă toate eforturile pentru ca autorul sau autorii să fie identificaţi şi traşi la răspundere cât mai rapid. Legea trebuie să fie aplicată în aceeaşi măsură şi în ceea ce îi priveşte pe cei care, într-o formă sau alta, proliferează ameninţări faţă de poliţişti, jandarmi sau alţi reprezentanţi ai autorităţilor. Cer toleranţă zero în astfel de cazuri”, a afirmat prefectul de Neamţ, conform unui comunicat. 

Maşina şefului Biroului Judiciar din cadrul Poliţiei municipiului Roman, comisarul Neculai Bodron, a fost incendiată, duminică seară, în timp ce era parcată în faţa locuinţei acestuia de pe strada Tudor Vladimirescu din Roman.

Comisarul Neculai Bodron din municipiul Roman a ajuns aseara acasă, iar la scurt timp a văzut că din mașina parcată în fața locuinței iese fum. La fața locului au ajuns pompierii precum şi alţi poliţişti care au constatat că este vorba de o mână criminală, transmite România TV.

Din primele informații, geamul dreapta spate al mașinii a fost spart. Deocamdată nu se cunoaște autorul incendierii.

Pompierii au sosit de urgență la fața locului și au stins incendiul, însă mașina a fost în mare parte distrusă de flăcări.

Din primele informații, a fost spart geamul din dreapta-spate și s-a aruncat un cocktail Molotov. Cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Roman au confirmat că incendiul a fost pus intenționat.  Cercetarea la fața locului a fost deja demarată.

Neculai Bodron ar mai fi avut parte de ceva scandaluri în trecut.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ilie Dobre, la un pas de moarte! A făcut preinfarct și a fost operat. Prima reacție a celebrului crainic radio. Exclusiv
Capital.ro
Vladimir Putin este îndrăgostit. Liderul rus și-a recunoscut public sentimentele: DA!
Playtech.ro
Cât este indemnizaţia de plasament la final de 2025: tabel oficial în funcţie de judeţ
Adevarul
Ce îl așteaptă pe Zelenski în scenariul cel mai negru pentru Ucraina
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
BREAKING NEWS Un avion s-a prăbușit pe un aeroport din SUA! Nu există supraviețuitori
iamsport.ro
A fost bairam! Supărarea ține puțin în Oltenia: jucătorii au aruncat cu bani în lăutari după eșecul din Conference League
MediaFlux
Ce a spus Trump despre întâlnirea cu Nicușor Dan. Se negociază "la sânge"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet