Acuze la Înalta Curte. Martor: Liviu Dragnea ştia de situaţia celor două angajate de la PSD plătite din bani publici

Jenica Dumitru, fostă şefă la Resurse umane la DGASPC Teleorman, a declarat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că a discutat cu directoarea instituţiei, Alesu Floarea, despre cele două angajate care lucrau de fapt la PSD, însă aceasta i-a spus "că nu e treaba ei", iar de acest lucru avea cunoştinţă şi Liviu Dragnea.
Filip Stan
16 ian. 2018, 14:53
Acuze la Înalta Curte. Martor: Liviu Dragnea ştia de situaţia celor două angajate de la PSD plătite din bani publici

Magistraţii de la Instanţa supremă au audiat marţi patru martori în dosarul în care Liviu Dragnea, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, este judecat pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre ale PSD la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.

Printre cei care au dat declaraţii la proces s-a aflat şi Jenica Dumitru, fost şef serviciu la Departamentul juridic, contencios, evaluare şi resurse umane din cadrul DGASPC Teleorman.

Dumitru a recunoscut că cele două angajate de la DGASPC Teleorman, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica, nu veneau la serviciu şi îşi desfăşurau de fapt activitatea la sediul PSD Teleorman.

„Când am fost şef serviciu, am informat-o pe directoarea Alesu Floarea de această situaţie, dar ea mi-a spus că nu este treaba mea şi că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Liviu Dragnea, ştie de această situaţie. (…) Am mai discutat cu Alesu Floarea când făceam organigrama şi aceasta mi-a spus acelaşi lucru – că nu e treaba mea. Situaţia celor două angajate era de notorietate. Pe lângă Alesu Floarea, mai ştiau şi mai mulţi colegi, respectiv angajatele de la Resurse umane, şefii de departamente şi conducerea DGASPC Teleorman. Nu am încercat să discut cu Liviu Dragnea despre cele două angajate”, a precizat Jenica Dumitru.

Ea a recunoscut că ea a întocmit fişele de pontaj cu prezenţa la serviciu a celor două angajate, deşi acest lucru ar fi trebuit să îl facă Bombonica Prodana, cea care le era şefă.

„După începerea cercetărilor de către procurori, din dispoziţia directoarei Alesu Floarea, au fost întocmite mai multe documente, respectiv fişe de pontaj legate de prezenţa şi activitatea prestată de cele două angajate. În cazul în care nu aş fi executat dispoziţia dată de Alesu Floarea, mi-aş fi pierdut locul de muncă şi mi-ar fi fost foarte greu să mai găsesc un loc de muncă în judeţul Teleorman”, a spus Jenica Dumitru.

Ea a precizat că, iniţial, Bombonica Prodana urma să fie numită şefă la Serviciul administrativ din cadrul DGASPC Teleorman, însă aceasta nu dorea să devină funcţionar public, astfel încât a fost înfiinţat Serviciul secretariat, iar Liviu Dragnea ar fi spus că soţia lui nu poate să fie şefă peste „şoferi şi măturătoare”.

„Când a plecat organigrama la Consiliul Judeţean Teleorman, exista propunerea unui Serviciu administrativ, însă Bombonica Dragnea nu dorea să devină funcţionar public. Eu cunosc acest aspect din relatările doamnei Alesu Floarea. Liviu Dragnea nu a fost de acord şi s-a aprobat Serviciul secretariat. Liviu Dragnea i-ar fi spus lui Alesu Floarea că doamna Bombonica Dragnea nu poate fi şefă peste şoferi şi măturătoare”, a mai spus Jenica Dumitru.

Liviu Dragnea nu a fost prezent la proces, iar următorul termen a fost stabilit pentru 15 februarie, când vor fi audiaţi ultimii şase martori din dosar.

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pe 15 iulie 2016, fiind acuzat de săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, au fost trimişi în judecată mai mulţi angajaţi de la DGASPC Teleorman.

Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman. Este vorba de Adriana Botorogeanu, încadrată din anul 2005 la DGASPC Teleorman în funcţia de inspector de specialitate în cadrul Serviciului administrativ, şi Anisa Niculina Stoica, încadrată, din anul 2006, în funcţia de referent.

Potrivit procurorilor, cele două angajate nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la sediul organizaţiei judeţene PSD Teleorman. 

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce viață duce Victor Pițurcă la 70 de ani. Locul special de unde își procură doar alimente sănătoase, nu mănâncă din altă parte
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Cât de des trebuie spălată lenjeria de pat vara. Puţini procedează aşa, însă îşi pun sănătatea în pericol
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan
MediaFlux
Mercur intră în Leu pe 11 iulie 2026! Ce reprezintă acest fenomen astrologic și care sunt cei mai afectați nativi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?