Operaţie în premieră la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi

O echipă de cinci medici de la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi a petrecut 12 ore în blocul operator pentru a efectua un transfer liber de ţesuturi la un copil în vârstă de 17 ani, intervenţia fiind o premieră pentru unitatea medicală, scrie agerpres.ro.
Romania TV
13 aug. 2012, 16:12
Operaţie în premieră la Spitalul de Pediatrie Sfânta Maria din Iaşi

Dr. Valentin Munteanu, managerul Spitalului de Pediatrie din Iaşi, a precizat că în timpul intervenţiei s-a recurs la transferul liber al unor ţesuturi cu tot cu vasele aferente de la antebraţ la piciorul stâng care a fost strivit în timpul unui accident rutier.

Practic, s-au transferat ţesuturi de la antebraţ la picior, astfel încât să acopere lipsa de piele şi muşchi de la nivelul piciorului. Operaţia, care a durat 12 ore, a fost realizată de o echipă mixtă de chirurgi, chirurgi plasticieni, pediatri şi medici specialişti ATI care a fost condusă de dr Sidonia Susanu, specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă„, a declarat Valentin Munteanu.

Accidentul, în care a fost implicat copilul, a avut loc în urmă cu două săptămâni, din cauza unei căruţe.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ce spun Maria și Marius Avram despre întâlnirea cu Radu Vâlcan. Cătălin Brînză se așteaptă la surprize la Insula Iubirii – Reuniuni
Fanatik.ro
Logodnica lui Daniel Bîrligea a postat primele imagini cu rochia de mireasă! Cum se pregătește de marele eveniment. Foto
Capital.ro
Bonusuri de performanță pentru angajații ANAF și ai Vămii. Cum vor fi acordate recompensele
Playtech.ro
Experimentul care arată câți bani poate economisi o familie într-o lună dacă gătești acasă. Obiceiul simplu care poate salva sute de lei
Adevarul
Ștefan Popescu: Incidentele cu drone se vor repeta. România are nevoie de o strategie, nu doar de proteste diplomatice
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Învăţătoarea lovită de trăsnet în Munții Bucegi și-a revenit ca prin minune! Primele ei declarații, la o lună după incidentul groaznic
iamsport.ro
Victor Becali a dezvăluit de ce nu va mai reveni Cristi Borcea vreodată la Dinamo: ”Are nevoie”
MediaFlux
Ce face Klaus Iohannis după ce a plecat de la Cotroceni. Un lider liberal dezvăluie adevărul
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România