Ponta, scrisoare către CCR: Aţi cerut lucruri diferite. Listele permanente nu sunt la Guvern VIDEO

Premierul Victor Ponta a trimis luni seara o scrisoare către CCR în care subliniază contradicţia dintre cele două adrese trimise către Guvern, la interval de câteva zile, informează România TV. Şeful Executivului susţine că, "la această dată",  instituţiile cu atribuţii în domeniu aduc la îndeplinire sarcinile prevăzute în Memorandumul adoptat în sedinţa de Guvern din 7 august, astfel încât, "la 31 august, Guvernul să comunice CCR numărul solicitat al persoanelor ce trebuiau înscrise în listele electorale permanente la data de 29 iulie".
Romania TV
13 aug. 2012, 18:50
Ponta, scrisoare către CCR: Aţi cerut lucruri diferite. Listele permanente nu sunt la Guvern VIDEO

Victor Ponta i-a scris preşedintelui CCR, Augustin Zegrean, că, prin adresa nr.5305 trimisă la data de 3 august 2012, Curtea a solicitat Guvernului „să dispună măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi să transmită Curţii Constituţionale numărul  persoanelor înscrise în listele electorale permanente„.

Ulterior, precizează Ponta, CCR a revenit cu adresa nr.5306, din 6 august 2012, motivată de „interpretările diferite apărute în mass-media”, în care se susţine că  „prin adresa nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constitţtionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform dispozitiilor art.17  alin. (2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului,  liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 „.

Simpla lecturare a celor două adrese relevă faptul că cele două texte conţin solicitări diferite”, îi scrie Ponta lui Zegrean. 

Ponta precizează că, în urma primei adrese, Executivul „trebuie să dispună măsuri pentru actualizarea listelor electorale permanente” şi să transmită CCR „numărul persoanelor ce trebuiau înscrise în acestea la data de 29 iulie 2012, pentru a se putea stabili de către CCR dacă „referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui  României din 29 iulie 2012 este valabil în conformitate cu dispoziţiile art.17 alin. (2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului” .

„În cea de-a doua adresă, nr.5306, textul prin care susţineţi că aduceţi clarificări se referă la liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. Ori, listele în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012, în conformitate cu dispoziţiile legale, sunt depuse centralizat la Biroul Electoral Central, care ulterior le transmite Autorităţii Electorale Permanente, în vederea depistării eventualelor voturi multiple”, mai scrie Ponta.

„În acest caz, precizarea din adresa nr.5306 este menită să creeze o confuzie  din cauza faptului că obiectul solicitării dumneavoastră, adica listele electorale permanente, nu se află în posesia Guvernului sau a unei instituţii din subordinea sa„, adaugă Ponta.

Ponta precizează că Executivul a aprobat, la data de 7 august 2012, un Memorandum privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 20 12 şi transmiterea către Curtea Constituţională a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

La această dată, instituţiile cu atribuţii în domeniu aduc la îndeplinire (…) sarcinile prevăzute în memorandum, astfel încât, la data 31 august 2012, Guvenul să vă comunice numărul solicitat de dumneavoastră al persoanelor ce trebuiau înscrise în listele electorale permanente la data de 29 iulie 2012″, conchide Ponta.

Membrii Curţii Constituţionale au fost convocaţi în şedinţă de către preşedintele Augustin Zegrean pentru marţi, de la ora 10.00, pentru a soluţiona disputa legată de erata pe care CCR a trimis-o Monitorului Oficial în legătură cu validarea rezultatelor referendumului.

Procurorii au ridicat, luni, mai multe documente de la Autoritatea Electorală Permanentă, de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, de la Biroul Electoral Central, de la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, de la Direcţia Generală de Paşapoarte şi de la Curtea Constituţională. Cu ajutorul documentelor ridicate, procurorii vor să vadă care este numărul exact al persoanelor care aveau drept de vot la referendumul din 29 iulie.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Ce băutură preferată are Ladislau Boloni. Mulți strâmbă din nas când aud de ea
Capital.ro
S-a aflat cum a fost manevrat Călin Georgescu. Anca Alexandrescu a încercat să-l păcălească: A realizat că e folosit și n-a mai acceptat
Playtech.ro
Diferenţa dintre zahărul vanilat şi cel vanilinat. Care este mai aromat
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Momentul în care o femeie este spulberată pe o trecere de pietoni din Iași și aruncată câțiva metri în aer, surprins de o cameră de bord. Medicii nu au mai putut face nimic pentru ea
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online