Mihai Tudose, sancţionat de CNCD pentru afirmaţia legată de autonomia secuilor

Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în şedinţa de miercuri să îl sancţioneze cu avertisment pe fostul premier Mihai Tudose pentru afirmaţia acestuia legată de autonomia secuilor, potrivit Agerpres.
Romania TV
07 feb. 2018, 12:26
Mihai Tudose, sancţionat de CNCD pentru afirmaţia legată de autonomia secuilor

„Afirmaţia domnului Mihai Tudose, conform căreia ‘dacă steagul acela (secuiesc) flutură în vânt, toţi cei responsabili de acolo flutură şi ei lângă steag’, reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 1 şi art. 15 din OG nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Colegiul director a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional, având în vedere faptul că domnul Mihai Tudose şi-a cerut scuze public pentru aceste afirmaţii”, se arată într-un comunicat al CNCD.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitatea voturilor celor prezenţi (şase).

Colegiul director al CNCD le recomandă formatorilor de opinie, inclusiv clasei politice, să se abţină de la utilizarea unui limbaj neadecvat, de natură să genereze discriminare.

Potrivit comunicatului, hotărârea motivată va fi comunicată părţilor, în termen legal, şi este supusă căii de atac la instanţa de contencios administrativ.

Pe 10 ianuarie, la Realitatea TV, fostul şef al Guvernului a afirmat că nu poate fi vorba despre autonomie pentru secui, comentând faptul că UDMR, PCM şi PPMT au cerut într-o rezoluţie comună, semnată la Cluj, autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, precum şi un statut special pentru regiunea Partium.

„Fără a minimaliza sau ignora subiectul, părerea mea este că anul acesta va fi unul al încercărilor de a băga băţul prin gard, noi să sărim la ei, ei la noi, şi anul ăsta să devină unul al certurilor, în loc să fie al unirii. Nu sunt trei mari partide, e drept că nu trebuie ignoraţi, dar eu vă spun foarte simplu: am transmis că, dacă steagul secuiesc va flutura în vânt, toţi cei responsabili de acolo vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui. Cât timp cântau ei acolo, la ei în curte, e una, dar din punct de vedere legal lucrurile sunt foarte clare”, declara atunci Tudose.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus ulterior că aşteaptă scuze de la Tudose şi retragerea declaraţiilor privitoare la autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, pe care le consideră „absolut inacceptabile”. „În UE nu poţi să propui fără consecinţe politice reintroducerea pedepsei capitale şi după aceea să spui pentru o comunitate mai mică sau mai mare că nu eşti de acord cu ideile comunităţii respective şi se vor flutura, că vor fi spânzuraţi, că vor fi omorâţi”, preciza Hunor, la RFI.

În data de 15 ianuarie, Mihai Tudose a susţinut că declaraţia sa „a fost greşit înţeleasă”. „Nu se poate vorbi despre autonomia unei bucăţi din România. Când m-am referit la fluturatul pe steag, m-am referit la autorităţile statului, care trebuie să aplice legea, mandatele lor fluturând pe steag, dacă nu aplică legea”, spunea Tudose.

Fostul premier a anunţat pe 1 februarie că s-a prezentat la CNCD pentru a-şi susţine punctul de vedere cu privire la declaraţiile sale despre autonomia secuilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT