Zegrean, către jurnalişti: „Aveţi răbdare. O săptămână nu este o viaţă”

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a fost asaltat de jurnalişti, marţi seară, la ieşirea din sediu, afirmând că nu doreşte să facă declaraţii, pentru că acestea vor fi interpretate, iar el poate fi acuzat de antepronunţare.
Romania TV
14 aug. 2012, 17:17
Zegrean, către jurnalişti:

Zegrean a spus că nu vrea să facă declaraţii şi că există un comunicat al Curţii, după şedinţa de marţi, care este clar şi care poate fi citit pe site.

Un jurnalist i-a replicat lui Zegrean: „Dar avem nevoie de lămuriri”, iar acesta a răspuns: „Nu, pentru că iar interpretaţi în toate felurile şi nu pot…„.

O ziaristă i-a răspuns lui Zegrean că interpretările apar în urma faptului că el nu vorbeşte cu presa. „Scrie foarte clar acolo (în comunicat, n.r.). Doar o interpretare: scrie foarte clar acolo, hai!”, a răspuns preşedintele CC.

Întrebat de ce a cerut Guvernului listele, în condiţiile în care Executivul a spus că nu el trebuie să dea aceste liste, Zegrean a răspuns: „Păi cine a organizat referendumul?„.

Întrebat dacă spune, în concluzie, că Guvernul are aceste liste, Zegrean a răspuns: „Nu le are Guvernul, cum să le aibă? Le au instituţiile...”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Guvernul va spune că nu are listele, Zegrean a răspuns: „Haideţi să vedem ce va fi atunci. Faceţi-mi, vă rog, loc să intru în maşină! (…) Uitaţi-vă pe site„.

„De ce nu vorbiţi cu noi?”, a întrebat un ziarist, la care Zegrean a răspuns, râzând: „Am vorbit!”.

„Va fi bine, nu?”, a întrebat alt ziarist, la care preşedintele CC a răspuns, tot râzând: „Ce? Eu ştiu la ce bine vă referiţi dumneavoastră? Nu ştiu la ce bine vă referiţi”

Întrebat dacă românii din străinătate vor fi incluşi în liste şi dacă CC va lua în calcul „ce face Guvernul acum”, Zegrean a răspuns: „Nu mă puneţi să mă antepronunţ, pe urmă o să spuneţi că m-am antepronunţat, da? Deci, vă mulţumesc. Fiţi înţelegători şi aveţi răbdare: o săptămână nu este o viaţă„.

După aceea, Zegrean s-a urcat în maşină şi a plecat.

Curtea Constituţională a solicitat Guvernului să comunice, până la 21 august, listele electorale permanente actualizate până la data de 10 iulie.

Curtea Constituţională a admis, marţi, solicitarea formulată de preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de preschimbare a termenului şedinţei CC la care va fi decisă validarea sau invalidarea referendumului de demitere, pentru 21 august, motivând instabilitarea politică şi impactul asupra economiei.

Completarea la hotărârea Curţii Constituţionale (CC) din 2 august, prin care s-a precizat temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CC, a mai anunţat Curtea.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să-l vedeți director tehnic la o echipă!”. Ce va face Mircea Lucescu după retragerea de la echipa națională
Capital.ro
Premierul Ilie Bolojan anunță creșterea vârstei de pensionare: „Să se reducă situațiile în care te poți pensiona accelerat” (VIDEO)
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
A refuzat România și a ajuns să reprezinte o națională de top după ce oficialii FRF i-ar fi cerut bani familiei sale: ”S-a simțit scârbită!”
MediaFlux
Bilete de tratament balnear pentru pensionari în 2026. Ministerul Muncii anunță procedura
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj