Iranul nu crede într-un atac israelian „stupid”

Ministerul iranian de Externe a declarat marţi că nu crede într-un atac "stupid" israelian împotriva instalaţiilor sale nucleare, în timp ce această eventualitate a fost evocată frecvent de presa israeliană în ultima perioadă, relatează AFP.
Romania TV
14 aug. 2012, 18:28
Iranul nu crede într-un atac israelian

„Asistăm în mod regulat la asemenea declaraţii fără fundament şi apreciem că nu există condiţiile pentru o asemenea acţiune”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Ramin Mehmanparast, în cadrul unei conferinţe de presă săptămânală.

„Deşi unul dintre oficialii acestui regim nelegitim doreşte o asemenea acţiune stupidă, chiar în cadrul (Guvernului israelian), nu îi va permite să o facă întrucât vor suporta consecinţele foarte grave ale unei asemenea acţiuni”, a adăugat acesta.

„În calculele noastre nu luăm foarte serios” aceste ameninţări, a continuat el.

Presa israeliană şi-a intensificat în ultimele zile speculaţiile referitor la un eventual atac din partea statului evreu împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

„Repetarea acestor declaraţii provine de la problemele interne ale regimului sionist, de la diviziunile profunde dintre ei şi de la criza socială enormă care există” în această ţară, a adăugat Mehmanparast, făcând aluzie la manifestaţiile sociale din ultimele săptămâni.

În acelaşi sens, ministrul Apărării, generalul Ahmad Vahidi, a afirmat că „aceste declaraţii sunt semn de slăbiciune şi frică, şi nu semn de putere”, potrivit agenţiei Irna.

„Regimul sionist slab, care se îndreaptă spre pieire, (…) cu siguranţă că nu dispune de forţa necesară şi de voinţa de a rezista în faţa Iranului”, a declarat acesta, calificându-i pe liderii israelieni drept „fără creier” şi „beligeranţi”.

În timp ce oficialii israelieni au afirmat că nu mai este timp pentru diplomaţie, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, a declarat luni că, din contră, Washingtonul consideră că are încă timp pentru continuarea negocierilor pe tema programului nuclear iranian cu marile puteri.

„Credem în continuare că este încă timp pentru diplomaţie, Iranul poate încă profita de acest proces”, a insistat acesta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Băi, sunteți nebuni la cap?”. Gigi Becali s-a crucit când a aflat de scandalul blănii purtate de Sorina Docuz, partenera lui Marcel Ciolacu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce amendă primești dacă lași noroi pe șosea. Legea se aplică inclusiv vehiculelor care ies de pe terenuri
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT