Gradul de încărcare a conductelor Transgaz este la cota minimă, de atenţie

Pe fondul unui consum intens de gaze şi în condiţii de ger, Sistemul Naţional de Transport (SNT) se află în prezent la cote minime de încărcare, dar încă nu e cazul unor intervenţii specifice situaţiilor de risc, reiese din datele publicate marţi de Transgaz, administratorul reţelei de conducte, citat de Mediafax.
Romania TV
27 feb. 2018, 12:00
Gradul de încărcare a conductelor Transgaz este la cota minimă, de atenţie

Un grad optim de încărcare este de 41 de milioane de metri cubi, iar stările de dezechilibru apar când încărcarea este sub 38 de milioane de metri cubi sau peste 46 mil. mc. Marţi, încărcarea este la cota minimă de atenţie de 38,05 milioane de metri cubi, iar pe 20 februarie aceasta fusese la 37,9 milioane de metri cubi, arată datele Transgaz.

Potrivit administratorului reţelei de transport, limitele de funcţionare ale SNT, în funcţie de indicatorul numit „Line Pack” (volumul efectiv de gaze naturale aflat la un moment dat în sistemul de conducte de transport), în sezonul rece (octombrie-aprilie), sunt următoarele:
– starea optimă a SNT: LP = 41 ± 1 mil. mc

– starea normală a SNT: LP = 38 ÷ 44 mil. mc
– stări de dezechilibru pentru SNT: LP este cuprins între 33 şi 38 mil. mc sau LP este cuprins între 44 şi 46 mil. mc
– stări de risc pentru SNT: LP 46 mil. mc.

„Starea de dezechilibru pentru SNT, aşa cum este menţionată mai sus, nu are ca şi consecinţă efectivă o stare de pericol cu privire la transportul gazelor în sistemul naţional de transport gaze, ci este o consecinţă directă a unor stări şi consumuri excepţionale”, precizează Transgaz, la rubrica de pe site în care se monitorizează valorile Line Pack.

O astfel de clasificare stabileşte punctul de plecare de la care Operatorul Sistemului Naţional de Transport începe să ia măsurile prevăzute de regulamentele europene şi legislaţia naţională, în vederea menţinerii în parametrii optimi transportul de gaze la nivel naţional, mai arată transportatorul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș exclamă după U Cluj – FCSB 1-0: „Gigi Becali a învățat fotbal! Reghecampf, euforie neargumentată”
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT