Europarlamentarii cer o anchetă după numirea controversată a unui apropiat al lui Jean Claude Juncker

Europarlamentarii au cerut marţi o anchetă după numirea controversată săptămâna trecută a directorului de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în postul de secretar general, funcţia cea mai înaltă în administraţia acestei instituţii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
28 feb. 2018, 06:20
Europarlamentarii cer o anchetă după numirea controversată a unui apropiat al lui Jean Claude Juncker

Grupurile EELV (ecologişti) şi GUE (stânga radicală) cer într-o scrisoare adresată celorlalte grupuri politice din Parlamentul European declanşarea unei „anchete oficiale” în cadrul Comisiei de control bugetar cu privire la numirea influentului Martin Selmayr, un german în vârstă de 47 de ani.

„Există de fapt preocupări serioase cu privire la aplicarea corectă a regulilor de procedură”, scriu în acest mesaj Bart Staes şi Denis de Jong, purtători de cuvânt ai EELV şi GUE.

„Aparent, întreaga procedură s-a derulat într-un mod destul de opac şi rapid, iar numeroşi” comisari europeni „au fost surprinşi”, adaugă ei.

Cei doi se întreabă dacă Selmayr, foarte apropiat de Jean-Claude Juncker, a sărit peste etapele reglementare, prin această numire ca secretar general în 21 februarie.

Această numire, total neaşteptată, suscită de asemenea de două zile, pe fondul polemicii iscate, întrebări ale jurnaliştilor acreditaţi pe lângă Comisia Europeană de la Bruxelles, care l-au asaltat pe purtătorul de cuvânt al executivului european, Alexander Winterstein, timp de peste o oră luni şi încă o jumătate de oră marţi, în cursul întâlnirii cotidiene cu presa.

Winterstein – care l-a calificat pe un jurnalist drept „Robespierre” şi i-a comparat pe alţii cu nişte „copii” – nu a reuşit să risipească total îndoielile cu privire la această promovare fulger, cu mai puţin de un an înainte de sfârşitul mandatului lui Juncker, care în campanie se axase pe „transparenţă”.

Potrivit lui, Selmayr „ar fi putut fi transferat direct” din postul său actual în cel de secretar general. „Or, el a ales să se supună unei proceduri de selecţie completă şi exigentă”, a argumentat el.

Iată pentru ce, potrivit purtătorului de cuvânt, Selmayr a candidat la sfârşitul lui ianuarie pentru postul de secretar general adjunct al Comisiei, pe care l-a obţinut în 21 februarie, după mai multe zile de procedură, în faţa unui concurent al cărui nume nu a fost comunicat şi în cel mai mare secret.

În aceeaşi zi, secretarul general al Comisiei, Alexander Italianer, şi-a prezentat demisia. Jean-Claude Juncker a propus atunci comisarilor reuniţi în colegiu ca Selmayr să primească acest post, ceea ce ei au acceptat – potrivit purtătorului de cuvânt – „în unanimitate”.

După câteva minute, Juncker a convocat o conferinţă de presă pentru a anunţa această numire surpriză.

Printre cele patru mari instituţii europene (Comisia, Consiliul, Parlamentul, Serviciul European pentru acţiune externă), trei posturi de secretar general revin de acum câte unui german, ceea ce – potrivit regretului exprimat de o sursă diplomatică – „nu este normal” şi „deci nu poate fi decât temporar”.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Când a aflat Alina Pușcău că suferă de o boală necruțătoare! Momentul în care au apărut primele simptome
Fanatik.ro
Meme Stoica, anunț despre transferul noului atacant la FCSB: „E chestiune de zile”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
Ce aparate consumă cel mai mult curent în timpul caniculei. Cum poți reduce factura la energie
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Fotbalul românesc este îndoliat! S-a stins din viață Silviu Stănescu, fostul antrenor al Universității Craiova
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România