Google lansează Voice Search în limba română

Google lansează, vineri, aplicaţia Voice Search în limba română, disponibilă pentru toate sistemele de operare Android, prin care utilizatorii pot efectua rapid orice căutare pe telefon prin utilizarea vocii în locul tastaturii, potrivit unui comunicat.
Romania TV
17 aug. 2012, 12:00
Google lansează Voice Search în limba română

Potrivit comunicatului, pe măsură ce nevoile de comunicare evoluează tot mai rapid, Google investeşte în dezvoltarea de noi tehnologii pentru a îmbunătăţi experienţa căutării pe internet de pe dispozitivele mobile şi a o aduce la un alt nivel.

Voice Search permite utilizatorilor să caute pe internet la fel de uşor cum vorbesc la telefon. Aplicaţia utilizează o tehnologie vocală pentru a transforma cuvintele rostite în text şi apoi efectuează interogarea pe motorul de căutare Google la fel ca atunci când s-ar introduce manual textul. Toate datele sunt prelucrate prin intermediul tehnologiilor găzduite în Cloud, nu pe telefonul mobil, ceea ce înseamnă că aplicaţia este rapidă şi uşor de utilizat.

„S-au depus eforturi considerabile pentru a colecta sute de mii de expresii şi a dezvolta sistemul de recunoaştere vocală în limba română, iar scopul a fost ca Voice Search să facă diferenţa în viaţa de zi cu zi a utilizatorilor. Când suntem în mişcare sau avem mâinile ocupate şi nu ne putem opri pentru a tasta informaţiile de care avem nevoie, această aplicaţie este cu adevărat utilă şi eficientă. Românii realizează deja milioane de căutări zilnic şi acum pot face acelaşi lucru vocal, în limba română, prin intermediul Voice Search”, a declarat Dan Bulucea, Country Manager Google Romania.

Voice Search răspunde pe loc la orice tip de căutare uzuală, precum: care este distanţa până la Timişoara, ce benzinării există în Craiova, cum va fi vremea astăzi, care este programul la cinema sau ce idei de cadouri există. Aplicaţia generează rezultate exacte de căutare astfel încât să acopere toate posibilităţile. Iar cei care vor să se informeze şi mai bine vor avea la dispoziţie lista familiară a rezultatelor de căutare Google.

Fiecare limbă necesită de regulă colectarea iniţială a sute de mii de pronunţii de la voluntari. Ca şi în cazul altor limbi disponibile deja prin Voice Search, cu cât oamenii folosesc mai des aplicaţia, cu atât aceasta oferă rezultate mai precise.

Utilizarea Google Voice Search depinde de tipul telefonului mobil. Dacă telefonul dispune de Android 2.2 sau o versiune mai nouă, căutarea poate fi iniţiată pe bază de voce prin simpla atingere a pictogramei cu microfon, în caseta de căutare Google, de pe ecranul principal. În caz contrar, aplicaţia Voice Search poate fi instalată din Google Play. Aplicaţia poate fi utilizată într-o singură limbă la un moment dat, iar folosirea unei limbi noi ar putea necesita schimbarea setărilor pentru limbă.

Alături de română, în Voice Search au fost incluse alte 12 limbi, aplicaţia fiind astfel disponibilă pentru 100 de milioane de noi vorbitori din ţările nordice, iberice şi slave. În total, Voice Search este disponibilă în 42 de limbi şi dialecte din 46 de ţări.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Risc de pandemie de hantavirus? Medicii explică de ce nu trebuie să ne facem griji. „Astea sunt principiile în epidemiologie”
Capital.ro
România, în criză economică. Sorin Grindeanu critică politica financiară a Guvernului: Acesta este adevărul crud și dur despre Ilie Bolojan
Playtech.ro
Ce îi face pe clienți să cumpere mai mult din supermarketuri. Strategia retailerilor după ce un magazin a fost urmărit timp de trei luni
Adevarul
Escrocherie „made in Romania” în California: Cum foloseau trei bărbați o sticlă de ulei pentru a convinge vânzătorii că au motoarele distruse
wowbiz.ro
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Dan Petrescu! Va reveni sau nu antrenorul pe banca tehnică: „O perioadă foarte dificilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS A fost prins bărbatul suspectat că i-a luat viața fetei de 18 ani găsită pe un câmp din Bihor. Acesta se ascundea într-un lan de rapiță
iamsport.ro
Cristi Chivu, sfătuit să plece de la Inter Milano: ”Eu așa aș face!”. Ce echipă ar fi ideală pentru antrenorul român
MediaFlux
Răsturnare de situație la Kremlin! Vladimir Putin, dispus să negocieze cu UE. Care este condiția Rusiei
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi