Asociaţia Română a Băncilor, despre plafonarea dobânzilor: În România creditarea este compromisă

Plafonarea dobânzilor la credite va duce la compromiterea creditării în România, a afirmat, joi, Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor, la o conferinţă de specialitate, precizând că ar putea fi afectaţi atât potenţialii clienţi cu venituri mici, cât şi cei cu venituri mari.
Filip Stan
01 mart. 2018, 10:52
Asociaţia Română a Băncilor, despre plafonarea dobânzilor: În România creditarea este compromisă

„Fără a fi plastic deloc, am putea spune ca şi o concluzie că în România creditarea este compromisă”, a spus Florin Dănescu.

Acesta a precizat că în industria bancară costul creditului este format din mai multe elemente şi că o eventuală plafonare a dobânzilor nu ar mai permite reducerea acestora decât prin diminuarea creditării. Astfel, cheltuielile operaţionale nu mai pot fi reduse după o perioadă de peste 10 ani în care băncile s-au tot optimizat din perspectiva costurilor. Băncile au redus personalul cu peste 25%, reţeaua bancară cu peste 25%, iar în concluzie nu mai există interval de reducere a acestui element de cost.

Un alt element de cost îl reprezintă depozitele atrase de la clienţi şi capitalul, dar nici aici nu există multe posibilităţi. În plus, o eventuală aşteptare de a vedea dobânzi real – pozitive la depozite de acum încolo nu este una realistă.

Există un element care ar putea fi redus, iar acesta este cel al riscului.

„Al treilea element de cost şi cel mai important din perspectiva acestei iniţiative legislative este nivelul de neperformanţă sau riscurile pe care şi le asumă băncile. Cu cât preţul va fi fixat şi va fi mai jos acest interval trebuie să scadă, al neperformanţei. În concluzie, clienţii care ar fi avut riscuri mai mari, dar care puteau să acceseze un credit astăzi, nu vor mai putea să-l acceseze”, a declarat Dănescu.

Astfel, cei cu venituri mai mici care se calificau la limită nu vor mai putea să se califice pentru că vor afişa un risc mai mare. Dar nici cei cu venituri mai mari nu se vor mai putea califice la credite. Dănescu a spus că există posibilitatea de a mai vedea în Europa dobânzi negative.

„Dacă vom vedea în România o dobândă cheie negativă ce vom face? Vom multiplica cu 2,5? Vor veni băncile cu bani de acasă ca să poată să dea credite? Evident că aceasta pune sub semnul întrebării şi portofoliul curent de credite”, a precizat Florin Dănescu.

Preşedintele executiv al ARB a spus că în cazul unei dobânzi cheie de -1%, dobânda la credite va fi de -2,5%.

De asemenea, Dănescu a menţionat că a încercat să explice aceste aspecte şi în Comisia economică din Senat, dar că acolo i s-a cerut să răspundă cu da sau nu dacă sunt de acord cu propunerea.

„Este nevoie de dialog şi de un dialog raţional, mai puţin politic, pentru că economia nu prea face politică”, a declarat Dănescu.

Totodată, acesta a spus că în condiţiile în care cererea de credite ipotecare va dispărea sau se va diminua sensibil este posibil ca preţurile proprietăţilor vor scădea pentru că nu va mai exista cerere prin credit.

La începutul acestei săptămâni, Senatul a adoptat, cu amendamente, propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, stabilind ca dobânda pentru creditele ipotecare să nu depăşească de 2,5 ori dobânda de referinţă a BNR.

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Șoc în SuperLiga! Zeljko Kopic a plecat de la Dinamo: ”Drumurile noastre se despart!”
Capital.ro
Carburanți 5 iunie. Cât te costă un plin astăzi. Prețurile la motorină și benzină au fost actualizate
Playtech.ro
Noile tarife pentru vinieta din Bulgaria în 2026. Ce trebuie să aibă obligatoriu șoferii români în mașină
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adrian Cuculis, detaliu sfâșietor despre cazul băiețelului sfâșiat de câini la Buzău: „Mama a fost cea care l-a resuscitat prima dată”
iamsport.ro
Bombă! A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: 'S-ar plia foarte bine'
MediaFlux
Eugen Tomac și-a dat demisia! Anunțul premierului desemnat după decizia lui Nicușor Dan: Am demisionat miercuri seară
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți