Parlamentul chinez numără o sută de miliardari în dolari

Averea celor mai bogaţi membri ai Parlamentului chinez a crescut cu o treime în ultimele 12 luni iar un număr de 102 membri ai legislativului au o avere de cel puţin un miliard de dolari, potrivit unui raport publicat vineri de revista Hurun, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Romania TV
02 mart. 2018, 07:14
Parlamentul chinez numără o sută de miliardari în dolari

Magnaţi ai internetului, baroni ai imobiliarelor şi mari patroni din sectorul industrial, elita economică a Chinei, se vor alătura pentru câteva zile cadrelor de conducere ale Partidului Comunist chinez sub cupola Palatului poporului din Beijing. Aici va începe sâmbătă sesiunea anuală a Conferinţei consultative politice a poporului chinez (CCPPC), un organ consultativ, urmată luni de cea a Adunării naţionale populare (ANP), camera legislativă, cu o compoziţie remaniată pentru noua legislatură.

Din cei aproximativ 5.100 de membri ai celor două adunări, se regăsesc 102 miliardari în dolari, adică un număr similar cu cel din 2017, susţine revista Hurun. În plus, 153 de delegaţi posedă o avere de peste două miliarde de yuani (255 milioane euro) iar averile lor cumulate se ridică la 650 miliarde de dolari, adică dublu faţă de Produsul Intern Brut al Irlandei. Chiar dacă numărul total al membrilor super-bogaţi ai celor două adunări a scăzut comparativ cu anul trecut, de la 209 la 153, averea lor combinată a crescut cu 18% până la 4.120 miliarde dolari (507 miliarde de dolari).

Pe băncile ANP se vor regăsi patronul grupului de internet Tencent (Pony Ma), al producătorului de smartphone-uri Xiaomi (Lei Jun) sau al constructorului auto Geely (Li Shufu). Printre membrii CCPPC, un organism mai variat, se regăsesc preşedintele dezvoltatorului imobiliar Evergrande (Xu Jiayin), patronul gigantului web Baidu (Robin Li) şi cel al grupului de comerţ electronic JD.com (Liu Qiangdong).

Selectaţi oficial drept delegaţi la nivelul autorităţilor locale, antreprenorii rămân bineveniţi în Parlamentul chinez într-un moment în care Beijingul vrea să reechilibreze economia punând un accent mai mare pe servicii şi noile tehnologii. 

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Șoc în SuperLiga! Zeljko Kopic a plecat de la Dinamo: ”Drumurile noastre se despart!”
Capital.ro
Carburanți 5 iunie. Cât te costă un plin astăzi. Prețurile la motorină și benzină au fost actualizate
Playtech.ro
Noile tarife pentru vinieta din Bulgaria în 2026. Ce trebuie să aibă obligatoriu șoferii români în mașină
Adevarul
Cât vei plăti în plus pentru comenzile de pe Temu și Shein de la 1 iulie. Exemple concrete de calcul
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adrian Cuculis, detaliu sfâșietor despre cazul băiețelului sfâșiat de câini la Buzău: „Mama a fost cea care l-a resuscitat prima dată”
iamsport.ro
Bombă! A anunțat în direct numele noului antrenor al lui Dinamo, după ce Zeljko Kopic a plecat: 'S-ar plia foarte bine'
MediaFlux
Eugen Tomac și-a dat demisia! Anunțul premierului desemnat după decizia lui Nicușor Dan: Am demisionat miercuri seară
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți