Donald Trump acuză UE că foloseşte măsuri comerciale incorecte împotriva Statelor Unite

Preşedintele american, Donald Trump, a denunţat, luni, taxele "incorecte" folosite de Uniunea Europeană împotriva produselor din Statele Unite, precizând că secretarul Comerţului, Wilbur Ross, va purta discuţii cu oficiali de la Bruxelles pe această temă.
Iulian Tudor
12 mart. 2018, 14:35
Donald Trump acuză UE că foloseşte măsuri comerciale incorecte împotriva Statelor Unite

„Secretarul Comerţului, Wilbur Ross, va purta discuţii cu reprezentanţi ai Uniunii Europene despre eliminarea taxelor imense şi barierelor pe care europenii le folosesc împotriva Statelor Unite. Este vorba de măsuri incorecte faţă de fermierii şi producătorii americani”, a transmis Donald Trump luni prin Twitter, informează Medifax.

Citeşte şi Angela Merkel cere ca SUA să facă o excepţie pentru UE în privinţa tarifelor pentru importurile de oţel şi aluminiu

Acuzaţiile lui Donald Trump împotriva Uniunii Europene intervin în contextul în care el a decis impunerea de taxe suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu. Uniunea Europeană a ameninţat Statele Unite cu măsuri de retorsiune din cauza acestei decizii, iar liderii europeni au cerut negocieri cu Washingtonul.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a aflat ce face, de fapt, Gabi Tamaș, cu mâncarea de la Survivor România. Fostul fotbalist a șocat pe toată lumea
Capital.ro
Ambasada Rusiei reacționează după explozia dronei în Portul Constanța și critică poziția MApN
Playtech.ro
Poate un avion să aterizeze în siguranță dacă are o defecțiune la trenul de aterizare?
Adevarul
„S-a poziționat într-o antiteză clară față de Germania”. Anunțul lui Siegfried Mureșan despre decizia României în controversa momentului
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Valentina Pelinel, în pericol? Cristi Borcea, mărturii fără perdea: ”Le-am înșelat și le-am lăsat. Eu sunt cel mai important”
MediaFlux
Anunț privind pașapoartele pentru această vară. Ministerul de Interne face recomandări românilor
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți