Meleşcanu: România, la şefia Consiliului UE, va continua promovarea regiunii Mării Negre şi a Dunării

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu a declarat luni, la finalul reuniunii miniştrilor de Externe a Trilateralei România-Bulgaria-Grecia, că în timpul preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului viitor, ţara noastră va continua iniţiativa Bulgariei de a promova regiunea Mării Negre şi a Dunării.
Romania TV
12 mart. 2018, 18:44
Meleşcanu: România, la şefia Consiliului UE, va continua promovarea regiunii Mării Negre şi a Dunării

„Discuţiile s-au concentrat pe câteva teme relevante pentru noi, Balcanii de Vest şi Vecinătatea estică, şi vom continua la prânz cu discuţii asupra regiunii Mării Negre, Dunării şi Orientului Mijlociu. Întrunirea noastră a fost o oportunitate pentru a reconfirma voinţa comună a celor trei ţări privind dinamizarea dialogului politic în acest format trilateral şi de asumare a angajamentului faţă de consolidarea proiectului european”, a declarat ministrul Afacerilor Externe Teodor Meleşcanu într-o conferinţă de presă comună cu viceprim-ministrul şi ministrul Afacerilor Externe al Republicii Bulgaria, Ekaterina Zaharieva, şi cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Elene, Nikos Kotzias.

Meleşcanu a subliniat faptul că atât ţara noastră, cât şi Bulgaria şi Grecia, susţin o politică solidă a Uniunii Europene. De asemenea, a mai spus ministrul de Externe, România va continua, în timpul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene din prima jumătate a anului viitor, iniţiativa Bulgariei de promovare a regiunii Mării Negre şi Dunării.

„Doresc să salut intenţia preşedinţiei bulgare de a promova această regiune la nivelul Uniunii Europene în cursul acestui semestru, în care ocupă preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Şi noi ne propunem să continuăm această iniţiativă în timpul preşedinţiei noastre. Ne vom concentra şi pe problema legăturii dintre Dunăre şi Marea Neagră, ideea fundamentală fiind sprijinirea unei macrostrategii regionale dunărene care să fie finanţată de Uniunea Europeană”, a mai spus Meleşcanu, notează News.ro. 

La rândul său, ministrul de Externe bulgar, Ekaterina Zaharieva, a spus că Bulgaria, în cadrul mandatului său de preşedinte al Consiliului UE, se bazează în special pe turism şi cultură.

„Am discutat la nivel european dacă trebuie să existe finanţare specială pentru strategiile regionale, aşa cum este strategia Dunării, şi dacă lipsa acestor finanţări speciale destinate nu duce la o dezvoltare mai lentă. În timpul preşedinţiei noastre, dar mai ales în timpul preşedinţiei române, având în vedere cadrul financiar viitor, cred că este bine să înceapă din nou să fie discutată această problematică”, a declarat Zaharieva.

Ministrul bulgar a vorbit şi despre accesul Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen, afirmând că cele două ţări trebuie să devină membre ale Schengen.

„Este important pentru securitate, nu doar pentru Bulgaria şi România, dar şi pentru alte state membre ale Uniunii Europene”, a spus Ekaterina Zaharieva.

De asemenea, ministrul de Externe grec, Nikos Kotzias, şi-a exprimat susţinerea pentru integrarea celor două ţări în Spaţiul Schengen, spunând că, în acest fel, „o să ne simţim mai sigur şi mai bine în Europa”.

„Doresc să îmi exprim sprijinul faţă de România şi de Bulgaria pentru integrarea în zona Schengen şi o să ne simţim mult mai sigur şi mai bine în Europa dacă o să fie alături de noi în zona Schengen. Astăzi, când discutăm despre extinderea Uniunii Europene, ar trebui să ne gândim şi la modul cum se poate adânci această integrare europeană”, a spus ministrul grec.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte